Câteva lucruri bine de știut despre Patagonia
Există niște vorbe în popor care spun ceva de genul „Ce te tot pregătești atâta, că doar nu pleci în Patagonia” sau „O să te găsesc chiar de-ar fi să fugi până în Patagonia” și alte asemenea, care vor să sugereze ceva situat foarte departe, la capătul Pământului. Cel puțin când eram eu copil expresii de genul acesta erau foarte utilizate.
Patagonia nu este un tărâm mistic sau ipotetic, ci chiar există. Cu o suprafață de peste un milion de kilometri pătrați, este cam de patru ori mai mare decât România și am putea spune fără să exagerăm că este situată chiar la capătul Pământului, dacă Pământul ăsta rotund ar avea vreunul. Patagonia este regiunea din sudul Americii de Sud și aparține celor două țări de acolo: Argentina și Chile.
Porțiunea argentiniană este mai mare, fiind cuprinsă de la vârfurile Munților Anzi către Oceanul Atlantic, adică partea estică. Statului Chile îi aparține porțiunea vestică, adică de la vârfurile Anzilor către Oceanul Pacific. Regiunea are de toate, de la munți înalți cu ghețari la coline și câmpii și chiar deșert. Tot de Patagonia țin desigur și multitudinea de insule și fiorduri din partea chiliană, precum și insula Țara de Foc din sudul continentului.
Patagonia mai are și cel mai sudic oraș locuit permanent al Terrei, Ushuaia din Țara de Foc (Argentina), oraș din ce în ce mai vizitat de turiștii amatori de lucruri senzaționale. Chiar și din țara noastră se poate pleca într-un astfel de circuit sud-american, prin Chile și Argentina, cu Ushuaia cuprinsă în program, plus multe alte obiective extraordinare.
Un singur lucru nu prea are Patagonia și anume locuitori. Este una dintre cele mai slab populate regiuni ale planetei, cu o densitate de mai puțin de doi locuitori pe kilometrul pătrat. Deci dacă ai vrea să te stabilești în Patagonia, vei fi cam izolat de lume, dar vei avea din plin „lărgime”.
Neuquen din Argentina și Temuco din Chile, ambele cu peste trei sute de mii de locuitori, sunt acela mai mari orașe ale acestei regiuni imense ca suprafață, dar cu o populație de până la două milioane de locuitori. O curiozitate se referă la limbile vorbite în Patagonia.
Spaniola este desigur net majoritară, deoarece și Chile și Argentina sunt țări în care această limbă este oficială. Dar în Patagonia se mai vorbește galeza, adică o veche limbă de la vechii celți, limba locuitorilor din Țara Galilor.
Cam 50000 de mii de patagonezi se consideră urmași ai coloniștilor galezi care au ajuns în regiune acum două sute de ani, dar vorbitorii de galeză sunt până în 5000, după ultimele date. Cu toții însă au adoptat în timp spaniola ca limbă în familiile lor, prin căsătoriile mixte cu populația majoritară vorbitoare de spaniolă.
Economia Patagoniei cuprinde ca ramuri principale mineritul și agricultura. Crescătorii de oi și de vite au găsit acolo pământ din belșug, iar necesitățile de transport ale exploatărilor miniere au impus construcția de căi ferate. Lâna oilor este de foarte bună calitate.
De altfel jumătate dintre oile Argentinei sunt crescute în Patagonia. Carnea vitelor de asemenea este foarte buna calitate, Argentina fiind de altfel renumită în toată lumea pentru carnea de vită excepțională, deoarece sunt vite crescute în aer liber pe pășuni nesfârșite.
Turismul este o ramură care se dezvoltă accelerat în acești ultimi ani, datorită infrastructurii în dezvoltare și peisajelor absolut încântătoare pe care turistul le poate găsi aici. Odată cu afluxul de turiști au apărut și noi posibilități pentru producătorii locali să își facă cunoscute produsele și să le exporte, cu beneficii pentru prosperitatea regiunii.
Clima Patagoniei este uscată și mai ales rece, doar în partea ei nordică fiind mai cald (cam ca pe la noi), motiv pentru care acolo se găsesc și livezi de pomi fructiferi sau câmpuri imense cu cereale (grâu și porumb în principal).
Deși este la „capătul lumii”, Patagonia este o regiune foarte frumoasă, civilizată și unde cu siguranță vei putea trăi o experiență unică dacă vei ajunge acolo.
Lasă un răspuns