Studiu despre magie (#2 Cronicile din Ixia) – Maria V. Snyder
Luna trecută, adică în ianuarie 2020 ca să fiu mai exactă, a apărut, publicat la editura Leda, al doilea volum al seriei Cronicile din Ixia, scrisă de Maria V. Snyder. Dacă primul volum se intitula Studiu despre otravă, acest al doilea este Studiu despre magie.
Recenzia primului volum o găsiți deja publicată pe blog (vezi AICI) și, vă spuneam atunci că, deși inițial ezitasem să comand cartea pentru că titlul nu mă atrăgea, după ce am citit-o am trecut-o în topul cărților citite în 2019.
Am așteptat cu nerăbdare să se publice și volumul al doilea pentru a-mi forma o părere despre serie în general. Iată că cei de la Leda au fost drăguți și nu au lăsat fanii Mariei V.Snyder să aștepte prea mult, publicând deja și volumul 2.
Sper să se grăbească și cu traducerea și publicarea ultimului volum al seriei pentru ca abia aștept să vă ce se întâmplă mai departe. După părerea și gusturile mele acest al doilea volum e mai bun decât primul. Mi-a plăcut mai mult!
Fiind vorba despre o serie, de obicei cam primul volum este cel mai bun și mai rar restul. Însă Maria V. Snyder știe cum să-și atragă cititorii oferindu-le o lectură de calitate și convingându-i astfel să-și dorească mai mult.
Despre ce este vorba în Studiu despre magie
Evident că nu vă voi povesti despre ce este vorba. Nu am cum și nu are rost. Și nici nu cred că v-ar plăcea să dau spoilere. Totuși câteva cuvinte despre care, în mare, sunt sigură că ați vrea să citiți. Doar atât cât să vă facă mai curioși. Sunt sigură că dacă v-a plăcut primul volum vă doriți să-l citiți și pe acest al doilea indiferent care ar fi subiectul. Am dreptate?
La finalul primului volum o lăsasem pe Yelena pe drumul spre casă, spre patria natală, Sitia. Știți că a fost nevoită să se despartă de Valek și, ajutată fiind de Yris, mentorul ei, pleacă în locul de origine pentru a învâța să-și controleze puterile magice pe care le are.
Reuniunea cu membri neamului ei nu este însă una prea plăcută așa cum se aștepta, așa cum spera. Își întâlnește părinții și fratele, Leif, dar nu își poate aduce aminte nimic din copilăria ei. În plus, Leif, care are și el puteri magice, se pare că nu e prea încântat de întoarcerea ei. O suspectează că ar fi spion al Ixiei și nu privește cu ochi buni întoarcerea acesteia.
Yelena nu este privită cu ochi buni nici de magicienii din Citadelă, nici de elevi și nici de maeștri. Singura care îi este aproape e Yris care este protectoarea și profesoara ei în același timp.
Își începe instruirea în arta practicării magiei însă se trezește prinsă în vâltoarea unui complot care are ca scop cucerirea Ixiei de către Cahil, un tânăr care pretinde că ar fi cel din urmă prinț rămas în viață al fostei familii domnitoare din Ixia.
Deși privită cu suspiciune, faptul că are puteri mari și deosebite îi determină pe maeștri din Citadelă să-i ceară ajutorul în rezolvarea misterului unor crime în serie și găsirea criminalului. O misiune deloc ușoară și care îi pune viața în pericol. O să vedeți voi de ce 🙂
Intriga este una complexă, romanul având multă acțiune și răsturnări de situații care vp vor ține cu sufletul la gură până la final. Vă mai zic doar ca cel care o ajută cel mai mult pe Yelena este, în mod suprinzător nimeni altul decât … Valek și că povestea lor de dragoste continuă chiar dacă au fost nevoiți să se despartă. V-am făcut curiosi? Ei bine, citiți cartea pentru că eu nu vă mai zis nimic.
Părerea mea despre Studiu despre magie
„Încântător și plin de viață, romanul Mariei V. Snyder este o combinație de fantezie și poveste de dragoste, care îi va cuceri pe cititori.” Publishers Weekly
La fel aș sintetiza și eu părerea mea despre acest roman, despre această serie despre care pot spune că am trecut-o în top serii din categoria fantasy/young adult, alături de seria Lux sau Sărutul câștigătorului.
Mi-a plăcut și mai mult de Yelena, mi-a plăcut transformarea ei, felul în care a evoluat și s-a maturizat personajul, cum a luptat să se cunoască dar și să-și păstreze dragostea. Evident că mi-a plăcut și de Valex și relația lor specială. Însă, ce m-a atras cel mai mult a fost faptul că magia se referea la puterea spiritului și a gândului.
Nu vă imaginați că se apucă de făcut cine știe ce incantații, vrăji sau alte lucruri care ar putea ține, să zicem, de magia clasică. Este vorba despre un altfel de magie.
I-am dat și acestui volum 5 steluțe pe Goodreads dar zau că i-aș fi dat dublu la cât de repede am citit-o și cât de mult mi-a plăcut. Sper să vă placă și vouă la fel.
Lasă un răspuns