Ultima doamnă Parrish – Liv Constantine (recenzie)
Ultima doamnă Parrish este romanul cu care cei de la Grupul Editorial Corint dau startul unei noi colecții intitulate ”Leda Bazaar” care va cuprinde romane care au ca subiect personaje feminine curajoase, dar totodată fragile, și gata de aventură.
Acestea ”ne vor purta prin Monaco, alături de Grace Kelly, prin Parisul lui Coco Chanel sau printr-un orășel din statul Connecticut. Afaceri, invidie, planuri perfide, toate învăluite în iubire, tandrețe și pasiune. Un adevărat bazar al trăirilor și imaginației în care vei putea regăsi spiritul feminin așa cum a fost el dintotdeauna, seducător și provocator.”
Acum câteva săptămâni în urmă am avut bucuria ca cei de la editură să-mi trimită pentru recenzie primul roman publicat în această colecție, roman intitulat Ultima doamnă Parrish pe care am reușit deja să-l citesc și care m-a surprins plăcut.
Inițial, sinceră să fiu nu i-am dat prea mari șanse. Îmi făcuse mie așa o impresie de roman ușurel, ceva gen de dragoste, cu intrigi din acelea mai siropoase, stiți voi, genul gossip. Și cam până pe la jumătate am tot dat paginile cu acest mod de a privi cartea. Însă, după a doua jumătate a cărții mi-am dat seama că Ultima doamnă Parrish este cu totul altceva decât un roman siropos și clișeic.
Despre ce este vorba în Ultima doamnă Parrish
Personajul principal, cel puțin în prima parte a romanului este Amber Patterson o tânără de 20 și ceva de ani care este sătulă până peste cap de propria soartă și mai ales să fie să fie un nimeni: o femeie banală, greu de remarcat, care nu iese cu nimic în evidență.
Ea consideră că merită mai mult de la viață și nu mai vrea să trăiască în sărăcie și banalitate. Vrea o viață așa cum o au cei bogați. Își dorește o viață călăuzită de bani și putere așa că o ia ca model pe bogata, superba și perfecta blondă cu ochi albaștri, Daphne Parrish.
Daphne Parrish este soția celebrului și super bogatului Jackson Parrish, un multimiliardar din domeniul afacerilor imobiliare. Cei doi formează, pentru locuitorii orășelului rezidențial Bishops Harbor din Connecticut, cuplul perfect și invidiat de toți, un cuplu de basm.
Amber este măcinată de invidie și pune la cale un plan diabolic care vizează cuplul perfect al soțiilor Parrish. Ea consideră că Daphne este o blondă snoabă care nu apreciază ce are și e pe nedrept norocoasă a fi soția lui Jackson așa că plănuiește să o înlăture și să devină ea următoarea doamnă Parrish.
Folosindu-se de compasiunea de care mereu a dat dovadă Daphne și de slăbiciunea pe care ea o are față de cei ce suferă de boala de care a murit cu ani în urmă sora ei, Amber ajunge să-i fie prietenă, insinuându-se astfel în familia Parrish și apropiindu-se din ce în ce mai mult de Jackson, chipeșul soț al lui Daphne. Mai mult de atât, reușește să o manipuleze pe Daphne ca să-l convingă pe Jackson să-i dea un job la firma lui.
O să mă opresc aici cu amănuntele despre povestea din roman pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de a descoperi singuri ce se întâmplă mai departe. Nu o să vă spun nici dacă Amber reușește să-i despartă pe cei doi și să devină noua doamnă Parrish. Romanul este prea fain scris ca să nu vă las supriza de a descoperi că, de fapt nimic nu e așa cum pare.
Vă mai spun doar că o să aveți, după ce treceți de partea a doua a cărții, o mare supriză sau mai bine zis surpriză după surpriză așa încât veți înțelege ceea ce la început părea de neînțeles: de ce romanul este considerat thriller.
Părerea mea despre Ultima doamnă Parrish
Mi-a plăcut romanul foarte mult. M-a surprins într-un mod în care nu mă așteptam așa că vi-l recomand mai ales acum, în perioada prin care trecem când avem nevoie mai mult ca oricând de ceva care să ne țină mintea ocupată cu altele decât ce se întâmplă în viața cotidiană.
La început a mers mai greu cu cititul pentru că îmi dădea impresia de roman din acela ușurel, cu intrigi siropoase și meschine ca la Hollywood. Partea a doua, însă, mi-a schimbat perspectiva așa încât efectiv nu am mai putut lăsa romanul din mână până nu l-am terminat. Am stat până târziu în noapte pentru a afla finalul poveștii. Sunt sigură că o să vă placă și vouă!
Romanul Ultima doamnă Parrish îl puteți cumpăra de aici sau de la marile librării online. Dacă îl citiți m-aș bucura să-mi spuneți cum vi s-a părut. Eu zic că este perfect pentru citit în perioada asta de carantină.
evaancutahamza a zis
Ce curioasa m-ai facut! Noroc ca am si eu cartea. Abia astept sa o citesc!
Claudia a zis
Sunt sigura ca o sa iti placa! 🙂