9 lucruri despre acidul hialuronic pe care ar fi bine să le știi!
Acidul hialuronic … Cu siguranță că ai auzit mereu vorbindu-se despre el ca fiind un ingredient minune care te întinerește. Dar ți-ai pus oare vreodată problema să afli ce este acest acid hialuronic?
Ce e așa de grozav la el? Cum poate totusi un acid să ajute pielea, când noi știm din anii de școală și/sau din folclorul urban și/sau rural că acizii ard și sunt periculoși? Și ce o fi cu denumirea asta care pare cam pompoasă? Auzi aici, acid hialuronic! De ce nu l-or fi denumit altfel?Și, o fi el chiar de bun precum se zice?Ajută,sau menține el tânăr tenul?
Pentru a alunga aceste dubii, stăzi mi-am propus să-ți spun câteva lucruri despre acidul hialuronic (HA – de la hyaluronic acid), o substanță care există de când lumea în corpul nostru și al altor animale, dar care a fost studiată mai mult în ultimele decenii.
1. Acidul hialuronic a început să fie studiat abia către sfârșitul anilor 70. Până atunci era cunoscut doar ca un polimer organic natural care intră în compoziția multor țesuturi, dar nu i se descoperise formula exactă și structura, dar mai cu seamă rolul esențial în organism.
2. Inițial acidul hialuronic a fost găsit ca o componentă a lichidului sinovial, acel lichid care lubrifiază articulațiile. Între oasele care se îmbină și se mișcă unul față de celălalt, în zona de contact dintre cartilagii, se află un lichid care are rolul de lubrifiant.
Ei bine, acel lichid conține acid hialuronic. Odată cu înaintarea în vârstă, scăzând nivelul de acid hialuronic din organism și din acel lichid, mișcările devin mai dificile, dureroase chiar în anumite stadii de degradare a încheieturilor.
3. Mai apoi s-a descoperit că acidul hialuronic este prezent, ba chiar foarte prezent în foarte multe țesuturi ale corpului, având rol de matrice structurală (suport adică) pentru celule, dar și un important rol în regenerarea țesuturilor. Este prezent în cartilagii, în piele, dar și în țesutul neuronal (adică în creier). Iată de ce este utilizat în creme pentru regenerarea pielii, cum ar fi de exemplu o cremă de mâini regeneratoare CeraVe Repairing.
4. Corpul își sintetizează singur, pe cale naturală, tot acidul hialuronic de care are nevoie. S-a calculat că o persoană de 70 de kilograme are cam 15 grame de HA în corp. Interesant este că în fiecare zi o treime (adică 5 grame) din această cantitate se degradează, dar este în același timp și produsă, pentru refacerea „stocurilor”.
Dacă producția ar înceta, practic în doar trei zile am rămâne fără acid hialuronic în corp, cu consecințe grave. Faptul că ni s-au usca și zbârci pielea ar fi cel mai mic dintre rele. Ar fi afectate grav toate organele, inclusiv creierul. Ce bine e totuși că organismul nostru funcționează atât de grozav!
5. Acidul hialuronic este esențial și pentru hidratarea tenului, deoarece face ca apa să rămână în țesuturi în proporția optimă și pielea de exemplu să nu se usuce. Un produs cum ar fi Vichy Aqualia Thermal ser de piele intens hidratant va fi prin urmare foarte eficient, deoarece conține și HA. Sau altfel explicat, degeaba bei foarte multă apă ca să te hidratezi, dacă în țesuturile tale nu este proporția optimă de HA care să o rețină, atâta câtă este nevoie.
6. Dar trebuie de știut că producția de HA este afectată de boli și medicamente. S-a dovedit clar că anti-cancerigenele de exemplu afectează producția de HA a corpului și de aceea cei care fac chimioterapie pentru distrugerea tumorilor canceroase vor avea de suferit printre altele și prin degradarea pielii.
7. Acidul hialuronic joacă un rol important și în timpul sarcinii, dezvoltarea fătului și calitatea vieții acestuia, apoi sănătatea viitorului bebeluș fiind în strânsă corelație și cu nivelurile optime de HA. Aceste rezultate au fost obținute prin studierea nivelurilor de HA din placentă, ori aceasta are rolul cheie în transferul tuturor substanțelor de la mamă la făt.
8. În medicină se folosește acidul hialuronic, atât în chirurgia plastică, cât și în cea reparatorie, când accidentaților de exemplu li se fac injecții cu HA pentru a facilita refacerea țesuturilor.
Rețineți însă că orice injecție trebuie făcută de un cadru medical și sub supraveghere medicală, pentru că (lucru valabil la orice substanță, inclusiv la apă) există doze care dacă sunt depășite, HA devine toxic, chiar mortal. Nu vă fie frică însă că veți păți ceva dacă folosiți o cremă cu HA, căci dozele periculoase sunt cu mult mai mari.
9. Denumirea de acid hialuronic nu este aleasă la întâmplare. Hyalos în limba greacă înseamnă sticlos (cu aspect ca de sticlă), iar acizii uronici sunt o clasă de acizi organici cunoscuți de multă vreme. HA a fost prima oară „scos” (separat) din umoarea sticloasă a ochiului, care-l conține în proporții însemnate. Astfel putem să concluzionăm că HA are un rol important și în sănătatea vederii noastre.
Pentru menținerea HA la niveluri optime în corp este bine să alegem să ducem o viață sănătoasă. Pentru eventualele probleme ale tenului putem folosi tot felul de produse cosmetice, care s-au dovedit la alții și se vor dovedi și la noi de mare ajutor. Nu recurgeți la injecții decât dacă sunt prescrise, bine calculate și făcute de medici care știu ce fac!
Lasă un răspuns