Produse de curățenie și pentru școală de la Publishing Office
Știți vorba aia cum că omul gospodar își face iarna car și vara sanie. Așa și eu, când toată lumea se gândește la distracție, la unde să plece în vacanță, eu am început deja să mă gândesc la începerea școlii.
Trăim vremuri grele în care nu știm ce ne așteaptă în ziua de mâine și ne este mai greu să facem planuri de viitor pe termen lung. Însă vreau să-mi mențin optimismul și să cred că totul va fi bine și că viitorul an școlar va începe la timp. Asta atât pentru binele copiilor cât și al nostru la urma urmei.
Drept pentru care eu m-am gândit deja la ce-i voi pune în ghiozdan celui mic la jumătatea lunii septembrie și am făcut chiar și o comandă online de la Publishing Office, un magazin online cu produse de papetărie, articole de birou, articole pentru curățenie și articole școlare, magazin despre care am aflat de la o prietenă.
Căutând rechizite la ei pe site, am descoperit o mulțime de produse utile pentru casă sau afacerea mea, de la markere permanente sau markere tablă, la bibliorafturi, etichete biblioraft, separatoare, cutii de arhivare, ștampile , consumabile IT, și chiar mobilier sau produse pentru curățenie.
Site-ul este foarte ușor de răsfoit deoarece produsele sunt bine organizate în categorii și mai apoi, în subcategorii. De exemplu, la categoria de rechizite găsiți foarte ușor ghiozdane organizate și în funcție de producător, adică de colecția din care fac parte. Mie mi-au plăcut tare multe niște ghiozdănele de acolo chiar și pentru mine drept să zic, nu neaparat pentru mers la școală.
Inițial gândul meu era să comand mai multe articole școlare dar, după ce am văzut cât de multe alte produse utile pentru casă găsesc la ei pe site am făcut rapid un inventar al rechizitelor din casă și am constatat că nu îmi mai trebuiesc așa de multe și că pot să-mi comand și eu cele de trebuință pentru casă.
Așa că, până la urmă, pentru băiețelul meu am comandat câteva caiete de dictando și de matematică, un creion mecanic și niște mine pentru el, o călimară cu cerneală (care din păcate e foarte micuță dar compensează prin faptul că e simpatică), un stilou cu rezervă și ascuțitoare.
Am mai comandat și un penar plus o geantă care ei ziceau că este perfectă pentru echipamentul sportiv dar, drept să zic îmi place așa de mult cum arată și materialul din care e făcută încât cred că o voi declara geantă de voiaj. Mai ales că în perioada asta nu cred că se va mai face atât de mult sport.
Și tot pentru mine, mă rog, pentru casă, vreau să zic, am cumpărat și produse pentru curățenie. Am luat făraș, mătură, bureți de vase, elastice și încă ceva ce îmi doream de foarte mult timp: o tablă de plută 🙂
Mă tenta să iau una magnetică dar am ales varianta aceasta pentru că mi s-a părut un preț mai convenabil pentru bugetul meu și e așa, un pic mai „old style”. E ceva timp de când visez la o tablă de acest gen din două motive: pe de o parte aș dori să o folosesc pentru un vision board, pe de alta m-ar tenta să o pun în bucătărie pentru a mă organiza mai bine în ceea ce privește ingredientele de care am nevoie ca să gătesc. Încă nu sunt decisă cum o voi folosi.
Sau, o idee bună ar fi să mai cumpăr una ceva mai încolo, eventual din cea magnetică sau chiar un flipchart, de ce nu? Că tot am văzut că au și articole pentru birou și chiar și markere flipchart. Cred că ar fi intersant să folosesc așa ceva la organizare atât în activitatea mea zilnică cât și în bucătărie.
Voi ce planuri aveți? Vă pregătiți de școală? De curățenia de toamnă? De planurile pentru anul care vine? 🙂
Lasă un răspuns