Ce înseamnă pedagogie (partea 1) Noțiuni generale.

Ce înseamnă pedagogie (partea 1) Noțiuni generale

Pedagogia în înțelegerea universală a termenului înseamnă teoria și practica învățării. În alte accepțiuni ale termenului, pedagogul este cel care-i învață pe alții, fie el educator/educatoare de grădiniță, învățător/învățătoare sau profesor/profesoară. Este cel/cea care „aplică” pedagogia. Și în fine, legat de cele afirmate, în cultura populară prin pedagogie se mai înțelege și „stilul” propriu al fiecărui profesor.

Ca mulți alți termeni internaționali din multe limbi ale pământului, pedagogie provine din grecescul paidagos care înseamnă a instrui un băiat (un copil). Deși copii și tinerii au fost educați din timpuri străvechi, începând cu Egiptul Antic și cu Mesopotamia, bazele teoretice ale acestei științe au fost puse în Grecia Antică.

Socrate, Platon și Aristotel, marii filosofi ai antichității grecești au fost primii care au lăsat scrieri despre metodele și metodica învățării, dar și despre scopurile actului educațional. De la Socrate a rămas și ideea pe care nici acum încă mulți nu au înțeles-o, că profesorul nu trebuie „să bage în cap” informații învățăceilor, ci că trebuie să le provoace gândirea logică ca să descopere singuri adevărurile naturii și vieții.

La Platon, familia avea datoria să se pună în slujba statului, iar actul de educare al tânărului se subjuga acestui scop. Deci tinerii trebuiau să fie cât mai bine instruiți potrivit talentelor fiecăruia, ca să devină cetățeni valoroși ai țării. Familia trebuia deci „să-și dea” copilul societății.

Aristotel a afirmat că toți tinerii (greci) trebuie educați pe cât este posibil, ca statul (cetatea) să fie puternic(ă). Însă doar cei greci puteau avea acest privilegiu într-o cetate grecească.

Quintilian (Marcus Fabius Quintilianus), în vremea Imperiului Roman, a văzut educația și din punctul de vedere a unei afaceri a statului, profesorii având responsabilitățile lor specifice, iar învățăceii, locul lor viitor în structurile societății destul de complexe a acelor vremuri.

Și tot din vremea Imperiului Roman datează și primul pedagog creștin, Tertullian (Quintus Septimius Florens Tertullianus), care, interesant de știut, a trăit și a creat în Africa de Nord, în regiunea Cartagina. Cu origini berbere și feniciene, a fost primul din istorie care a scris literatură latină creștină, precum și foarte multe lucrări de teologie. Prin scrierile sale legate de educație, el practic pune bazele pedagogiei creștine.

Sfântul Jerome (sau Jerome din Stridon, 347-420) a fost un teolog creștin, dar și primul din istorie care a scris despre pedagogia folosită în educarea fetelor, pe care le-a văzut egale băieților și capabile să învețe cu mult sârg.

Desigur că pentru fete altele erau disciplinele care trebuiau studiate, însă Sfântul Jerome, deși promova austeritatea și trăirea simplă, insista și pe fortificarea fizică a tuturor deopotrivă, fie băieți sau fete, dar potrivit particularităților fiecăruia.

Adică ceva de bun  simț, valabil și în zilele noastre: și femeile trebuie să aibă un corp frumos și armonios, după puterile lor, deși nu au forța fizică a bărbaților. Tot el a propus o altă metodă de învățare a alfabetului, nu prin memorare mecanică ci prin exercițiul cititului, dar și prin joc.

Într-un articol viitor voi continua scurta istorie a pedagogiei, ajungând la perioada Evului Mediu și vom ajunge apoi la prezentarea ideilor moderne din acest domeniu atât de important pentru societate.

Tu ce știi despre pedagogie? Ai ceva noțiuni despre asta?