Suflete de sticlă (recenzie)
de Gaspar Gyorgy, cu subtitlul Traumele celor rătăciți în trecut,
Editura Pagina de Psihologie, București 2020
Dacă îți plac cărțile de acțiune, cu eroi super-musculoși sau cu spioni vicleni, cu intrigi complicate „țesute” de organizații oculte, atunci această carte nu este ceea ce cauți. Nu mai citi recenzia și nu cumpăra cartea, sau poate cine știe…
Această carte este cu totul altceva. Este ceva care pe mine m-a încântat și m-a acaparat cu totul. Această carte este un roman psihologic, dar și un mic tratat de psihologia relațiilor. Este cumva un mix între un roman de dragoste și un mic manual de psihologie, care tratează unele aspecte foarte subtile ale adâncului psihicului uman. De altfel chiar subtitlul cărții îți spune destul de multe despre ce este această carte.
Ideea autorului de a-și prezenta ideile sub forma unor exemple preluate dintr-o posibilă și destul de probabilă relație de dragoste mi s-a părut extraordinară. Practic această carte este o poveste – studiu de caz, dar nu un caz pur ipotetic. Multe dintre cele descrise în carte ni s-au întâmplat sau este posibil să ni se întâmple de acum încolo fiecăruia dintre noi.
Despre Suflete de sticlă
Baltazar și Silvia se numesc personajele cărții și sunt doi adulți, realizați din punct de vedere profesional. Romanul psihologic nu este prin urmare o poveste romantică despre doi adolescenți sau doi tineri aflați la primele „atingeri” ale firului iubirii. Ei sunt doi oameni în toată firea, dar doi oameni care au traume din trecut, ca de altfel toți oamenii, pentru că nu cred că există cineva pe această planetă care să nu fi trăit cândva demult în viața lui și evenimente traumatizante.
De altfel, scriitorul român Gaspar Gyorgy, psiholog practician și autor de cărți de succes, dorește să evidențieze modul în care traumele pot afecta la modul foarte serios orice relație. Iar despre relații, am fost șocat să aflu cât de dificil este să fie inițiate și menținute și aici nu mă refer la situația din țara noastră, ci de peste tot în lume. Numărul celor singuri este alarmant de mare, iar numărul relațiilor care nu durează depășește cu mult numărul locuitorilor planetei.
Este adevărat că odată cu dezvoltarea societății au crescut și așteptările și standardele în privința calităților unui posibil partener de viață, dar au crescut și dificultățile de comunicare dintre oameni, deși numărul utilizatorilor rețelelor sociale a explodat. Se pare că este din ce în ce mai dificil să-ți găsești pe cineva, dacă nu ești printre fericiții oameni care și-au găsit jumătatea, cea adevărată, nu un „surogat”.
Revenind la modul în care trecutul ne influențează chiar și fără să vrem asta, un citat mi s-a părut elocvent în această privință.
„Nimeni nu se poate dezice de rădăcinile sale psihologice, de sângele care-i curge prin vene, de energia sistemului familial din care face parte. Fiecare dintre noi poartă în el însuși memoria istorică, culturală, biologică, spirituală și energetică a strămoșilor cărora le aparține. Te poți lepăda verbal și faptic de familia în care te-ai născut, dar legăturile invizibile nu dispar. Omul este protagonist pe scena vieții, dar nu este niciodată atât de singur pe cât crede sau se simte.”
Numai acest fragment cred că-i poate determina pe mulți să afle mai multe despre sinele propriu, să caute răspunsuri la multe întrebări și să… citească foarte interesanta carte a lui Gaspar Gyorgy pe care eu mi-am cumpărat-o de pe Libris.
Despre Gaspar Gyorgy
Gaspar Gyorgy este membru al Colegiului Psihologilor din România, psiholog clinician, psihoterapeut relațional, co-fondator al conceptului paginadepsihologie.ro și președintele Asociației Multiculturale de Psihologie si Psihoterapie. Este și autorul cărților „Copilul invizibil” și “Revoluția iubirii”.
Lasă un răspuns