Ce înseamnă conceptul de mindfulness și cu ce ne ajută
Am citit multe cărți de dezvoltare personală și multe articole în care era mai mereu prezent acest concept, mindfulness. Am aflat că există chiar o mișcare mondială a cărei numeroși adepți studiază și pun în practică tehnicile mindfulness.
Dar să discutăm pe scurt despre ce este, ce înseamnă și unde ar fi benefice tehnicile mindfulness. În câteva cuvinte am putea spune că mindfulness înseamnă liniștirea minții, aducerea ei în prezent și eliminarea gândurilor „parazite”, concentrarea doar pe ceva anume și mai ales eliminarea judecății.
Prin tehnicile mindfulness ne antrenăm să acceptăm ceea ce există în jurul nostru, ca să trăim armonios cu noi înșine și cu ceilalți.
Mindfulness derivă din sati, un element de bază în tradiția budistă, care s-ar traduce și prin trezire, deșteptare. În multe cărți de dezvoltare personală se amintește mereu sintagma „a fi prezent”, adică a trăi momentul de acum la concentrare maximă, dar în același timp atent și relaxat, fără gânduri care „zboară în altă parte”. Cam la acest rezultat se ajunge atunci când tehnicile mindfulness sunt însușite și practicate.
Dintre cei care au promovat și răspândit tehnicile în cultura occidentală, ele fiind cunoscute și practicate în budism de două milenii și jumătate, putem să-i amintim pe include Thích Nhất Hạnh, Herbert Benson, Jon Kabat-Zinn, Richard J. Davidson și Sam Harris.
Poate că noi românii am aflat mai recent despre sati sau despre mindfulness, dar în țările occidentale deja de prin 1970 au început să fie folosite aceste tehnici de către psihologi și psihiatri pentru tratarea depresiei, reducerea stresului, reducerea anxietății și tratarea dependenței de droguri.
Programe bazate pe mindfulness au fost derulate în școli, închisori, spitale, centre de veterani de război, aziluri de bătrâni etc. pentru îmbunătățirea stării generale de sănătate, ca suport psihologic în curele de slăbire, pentru reducerea agresivității, pentru tratarea stresului post-traumatic, pentru copii cu nevoi speciale, pentru creșterea performanțelor atleților și chiar pentru ajutorarea femeilor gravide.
Meditația este una dintre tehnicile cele mai folosite în mindfulness și poate fi însușită și practicată de oricine dorește. Chiar câteva minute pe zi sunt foarte utile pentru liniștirea minții atât de solicitată în vremurile acestea tumultoase, când se pare că timpul nu ne mai ajunge și vrem să le facem pe toate.
Dar în fond se poate învăța că nici nu e nevoie să le facem pe toate, să controlăm totul ci că vom fi mult mai fericiți dacă vom accepta pur și simplu lucrurile așa cum sunt. Desigur că trebuie să luptăm ca să ne construim o societate mai bună, dar nu trebuie să suferim inutil pentru acele lucruri pe care nu le putem controla, care nu depind de noi.
Prin mindfulness învățăm practic să ne controlăm noi mintea, să o folosim la maximul posibilităților și să nu devenim noi sclavii minții. În ultimii ani tehnicile mindfulness au început să fie folosite și de către mari companii care au înțeles că angajații eliberați de stres sunt mult mai productivi, mai creativi și mai sănătoși. Printre acestea putem aminti doar Google, Apple, Procter & Gamble, General Mills și Armata SUA, dar lista ar putea fi completată cu sute de nume.
Acum s-a ajuns să fie studiate și procese din creier care au loc în timpul practicării meditației, din perspectiva neurologilor, a neuropsihiatrilor și a medicilor de diverse specializări. Sunt studii științifice, reale, obiective, care folosesc tehnicile moderne de imagistică cerebrală și care dovedesc încă o dată, dacă mai era cazul, că un creier sănătos, o minte clară conduc și la un corp sănătos. Se completează astfel vechiul dicton latin minte sănătoasă în corp sănătos cu cealaltă „față a medaliei”: corp sănătos cu o minte sănătoasă.
evaancutahamza a zis
Foarte tare mi se pare conceptul ăsta și extrem de util! Eu prefer meditațiile ghidate pentru anumite scopuri, însă recunosc că uneori fac și meditații pentru mindfulness.
Claudia Vasilache a zis
Cred ca orice meditatie ajuta. Macar sa la facem :)))