Letting go. Calea renunţării – David R. Hawkins
Despre o astfel de carte nu e prea ușor să vorbești. Ca s-o înțelegi trebuie s-o citești și chiar de mai multe ori. Și mai ales trebuie să practici. Nu discutăm deci despre o lectură prea ușoară ci din contra de una care se face în timp, cu creionul în mână și caietul de notițe alături. Evident, asta dacă ești pe aceeași lungime de undă cu teoriile doctorului David R. Hawkins și vrei să le și pui în practică.
Dar cine este doctorul David R. Hawkins, probabil că ai să te întrebi dacă nu ai auzit până acum de el și carțile lui. Păi hai să vedem împreună, pe scurt, câteva informații despre el. Doctor în medicină și filosofie (MD-PhD), David R. Hawkins s-a născut în 1927 în SUA și a murit în anul 2012. A practicat psihiatria începând din 1952 și a fost membru pe viață al Asociației Americane de Psihiatrie și a multor alte organizații profesionale.
Învățător spiritual, autor, conferențiar pe tema stărilor spirituale avansate, cercetarea conștiinței și Realizarea Prezenței lui Dumnezeu ca Sine, David R. Hawkins este autor a numeroase publicații științifice și spirituale, cărți, materiale video și serii de conferințe pe care, unele dintre ele, le puțeti găsi și pe Youtube.
A scris și publicat un număr de 12 cărți, cea mai cunoscută dintre ele fiind ”Putere vs Forță” publicată în anul 1995, la vârsta de 68 de ani. Aceasta a fost tradusă în 25 de limbi și vândută în mai mult de 1 milion de exemplare. În ea este prezentat pentru prima dată conceptul de ”hartă a stărilor de conștiință” care poate fi regăsit și în Letting go, aceasta fiind și ultima lui carte publicată.
Letting go sau ”Calea renunțării” cum s-ar traduce în română trateaza două subiecte principale care în general sunt abordate și în celelalte cărți ale lui, scala stărilor de conștiință și ”letting go” sau procesul renunțării.
Harta scalei stărilor de conștiință, așa cum a înțeles-o și a alcătuit-o el include toate stările emoționale, de la cele de vibrație joasă cum ar fi rușinea și vinovăția și până la cele mai înalte cum sunt curajul, acceptarea, iubirea, pacea. Această hartă se poate găsi publicată și la finalul cărții în una dintre anexe.
Așa cum se poate observa dacă aruncăm o privire peste cuprinsul cărții, conținutul acesteia este împărțit în capitole care, o parte dintre ele poartă numele stărilor din scala stărilor de conștiiță.
Autorul ne explică, pe scurt, încă de la început teoria sa adică mecanismul renunțării, face apoi o anatomie a emoțiilor și vorbește despre ele pe rând, în capitole dedicate. Avem capitole despre apatie și depresie, despre suferință, apoi este discutată frica, dorința, mânia, mândria, acestea fiind emoții de vibrație joasă. Sunt însă tratate și emoțiile de vibrație înaltă cum ar fi curajul, acceptarea, iubirea, pacea.
În ultima parte a cărții se discută despre reducerea stresului și a bolilor fizice, relația dintre minte și corp, care sunt beneficiile renunțării și cum să te transformi pe tine însuți.
Capitolul 21, ultimul din carte, include întrebări și răspunsuri din timpul workshopuri-lor și seminariilor la care doctorul Hawkins a participat în perioada de înaintea publicării acestei cărți.
Fiecare capitol în parte ne furnizează informații foarte interesante, privite și dintr-o perspectivă spirituală, nu doar psihologică, cum ai putea crede despre subiectul din titlu, dat fiind specializarea autorului.
Teoria doctorului Hawkins este aceea că gândurile noastre nu sunt decât raţionalizări ale minţii noastre care nu face altceva decât să încerce a justifica prezenţa unui sentiment sau al altuia. Și, dacă e să faci o analiză profundă a gândurilor tale si apoi a sursei acestora, a emoțiilor din spatele lor vei observa că în final totul conduce spre instinctul de supraviețuire.
Și aici intervine tehnica renunțării care este un fel de ”curățare” de emoții și gânduri de vibrație joasă cu care nu trebuie să luptăm. Sfatul lui este să intrăm în starea de observator mai degraba deoarece luptând cu ele le dăm putere Însă, doar observându-le, acestea se vor dizolva și vor dispărea în timp.
“Renunţarea la un sentiment înseamnă a-i îngădui să existe fără a-l condamna, a-l judeca sau a-i opune rezistenţă. Îi constatăm doar prezenţa, îl observăm şi îl resimţim fără a încerca să-l schimbăm. Manifestându-ne disponibilitatea de a ne elibera de un anumit sentiment, în timp acesta se va epuiza şi va dispărea.
Gândurile sunt cauzate de sentimentele suprimate şi reprimate. Când se renunţă la un anumit sentiment dispar şi cele câteva mii sau chiar milioane de gânduri care au fost activate de sentimentul respectiv. Luaţi de exemplu, o amintire dureroasă din copilărie, un imens regret care a stat până acum ascuns.
Uitaţi-vă la toţi anii aceia de zile în care gândurile s-au asociat acelui eveniment unic. Dacă am putea alina sentimentul dureros care a stat la baza lor, toate acele gânduri ar dispărea pe dată, iar noi am uita evenimentul respectiv.”
Pentru David Hawkins, gândurile nu sunt decât raţionalizări ale minţii care încearcă să justifice prezenţa unui sentiment sau al altuia.
Pe măsură ce ne familiarizăm cu procesul renunţării, vom observa să toate sentimentele negative sunt asociate cu frica noastră primară legată de supravieţuire şi că sentimentele sunt de fapt, programe de supravieţuire pe care mintea le consideră necesare. Tehnica renunţării demontează treptat aceste programe.”
Aparent e foarte simplu, foarte logic și de bun simț ce spune el însă în practică este destul de greu de făcut. Consider că este nevoie de o anumită cultură generală, un anumit grad de elevare spirituală ca să ajungi să practici metoda propusă de el mai ales că în carte nu dă un exemplu clar după care să te ghidezi.
Însă, la drept vorbind nu cred ca o astfel de experiență în sine se poate traduce în cuvinte pentru că aici e vorba de percepția noastră la un nivel subtil. Odată ce ai ajuns la acel grad de maturitate care să-ți permită să observi acestă subtilitate vei reuși și să practici cu succes tehnica renunțării.
Din punctul meu de vedere pot spune că este o carte fascinantă, o tehnică deosebită pe care încerc să o înțeleg în profunzime cu speranța ca într-o zi să am maturitatea suficientă pentru a o practica la adevăratul ei potențial. Acum pot zice doar că sunt la clasa pregătitoare și încep să învăț alfabetul.
Va mai trebui să treacă timp și multe mine de creion se vor toci pe foi de hârtie umplute cu notițe până când să pot afirma că am înțeles în totalitate subtilitatea metodei propuse de doctorul Hawkins și am reușit să o practic la adevăratul ei potențial. Dacă sunteți și voi atrași de acest gen de subiect, psihologic si spiritual, dacă doriți să vă dezvoltați personal, vă recomand cartea (eu mi-am comandat-o de pe Libris.ro). E un must have pe lista de lectură.
evaancutahamza a zis
Mulțumesc pentru recomandare! Cu siguranță este o carte al cărei subiect mă interesează. Chiar sunt curioasă cum propune autorul să ajungem la renunțare pentru a fi bine în toate sectoarele vieții.
Claudia Vasilache a zis
Cu drag! Tehica e aceeasi in orice situatie 🙂 Doar ca, personal, cred ca nu e asa usor de pus in practica :p