Acum ceva timp am citit ”Pacienta tăcută”, cartea de debut a scriitorului Alex Michaelides, despre care am povestit mai multe aici. Așa că, atunci când am văzut că cea de a doua lui carte, adică Fecioarele, este pe rafturile virtuale de la Libris.ro, nu am mai stat pe gânduri și mi-am comandat-o.
Am început s-o citesc cu interes și curiozitate și aveam așteptări de la ea. Dar și emoții pentru că, nu știu cum se face dar în ultimul timp cam reușesc să aleg cărți despre care îmi fac o cu totul altă impresie după ce citesc sinopsisul de pe coperta 4.
Ei bine, am avut noroc cu ”Fecioarele” pentru că nu am fost dezamagită chiar dacă, la drept vorbind, felul în care este scris sinopsisul te face să crezi că știi deja cine este criminalul direcționându-te spre unul dintre personajele principale ale cărții, Edward Fosca care din start este bănuit a fi ucigașul.
În privinta asta, Mariana Andros, eroina principală a romanului n-are nici o îndoială. Ea este mai mult decât sigură că Fosca este vinovatul și ține morțiș să și dovedească acest lucru. Dar să luăm personajele pe rând și să vedem cine sunt.
Intagibilul Edward Fosca este un chipeș și carismatic profesor de tragedie greacă la Cambridge. În plus, aceste este este adorat de colaboratorii și studenții săi, mai cu seamă de membrele unei societăți secrete cunoscute drept Fecioarele.
Pe de altă parte, Mariana Andros este o psihoterapeută strălucită, aflată însă la limita echilibrului interior din cauza recentei morți a soțului ei după care se pare că nu își poate reveni.
Aceasta devine parcă obsedata de grupul Fecioarelor după ce află de la nepoata sa Zoe că una dintre membrele grupului și prietenă cu Zoe, este găsită moartă la Cambridge. Ea însăși fostă studentă la Cambridge, Mariana pleacă acolo să-și viziteze nepoata dar rămâne pentru câteva zile în plus ca să afle mai multe despre crimă, în speranța că va putea demonstra vinovăția profesorului Fosca.
Ca și cum nu ar fi de ajuns, de la o singură crimă se ajunge la încă una și încă una.. Avem deci de a face cu un criminal în serie iar modul în care sunt făcute crimele îi arată Marianei că este vorba despre un criminal cu sânge rece.
Principalul suspect este, așa cum spuneam și la început, nimeni altul decât profesorul de greacă de la Cambridge. Însă Mariana nu găsește răspuns la întrebarea de ce și-ar ucide profesorul studentele și de ce revine mereu la riturile asociate Persefonei, fecioara arhetipală, și la călătoria ei în lumea subterană.
Aceasta investighează pe cont propriu folosind toate armele pe care meseria ei de psihoterapeut i le pune la dispoziție însă tot nu reușește să găsească acea dovadă care să-l incrimineze pe Edward Fosca. Descoperă însă alte mici secrete care fac și mai greu de înțeles legătura dintre profesor și crime.
Este totuși Edward Fosca criminalul? Și daca nu el le-a ucis pe fete, atunci cine a putut să o facă? Rămâne să afli singur pentru că eu nu o să-ți stric plăcerea de a citit cartea și de a fi surpins singur când vei afla adevărul. Te-am făcut curios, ce zici? Ți-ar plăcea să citești cartea lui Alex Michaelides?
evaancutahamza a zis
Cred că o voi citi și eu. Am citit „Pacienta tăcută” și mi-a plăcut mult.
Claudia Vasilache a zis
Sunt sigura ca o sa iti placa 🙂