Așa cum povesteam săptămâna trecută, evenimentul de la Iași (#bloggeritelacastel), la care am participat în luna iulie a avut o mulțime de sponsori generosi despre care am povestit prea puțin în postarea dedicată exclusiv acestuia. Așa că, pentru că sunt multe de povestit despre produsele primite, am decis să fac o serie de articole în care să vorbesc mai în amănunt despre asta.
Și o să încep astăzi cu produsele primite de un brand foarte cunoscut și apreciat la noi, Oriflame. Sunt sigură că știți produsele brandului, că sunt șanse mari să le fi testat sau chiar folosit de-a lungul timpului așa cum am făcut-o și eu. A fost o perioadă în care îmi comandam des produse cosmetice de la ei. De când am rămas însă acasă, cu cel mic, necesarul de astfel de produse nu a mai fost la fel așa că, în timp am renunțat la comenzi.
De dragul acelor vremuri m-am bucurat tare mult acum când am primit produsele din catalogul nou și am posibilitatea să mai folosesc produse de la ei. O să vă povestesc doar pe scurt ce am primit. Nu am testat încă nimic dar sunt sigură pe calitatea acestora. Așa că iată ce a conținut pachetul de PR de la Oriflame:
- o mască de față, antioxidantă, cu rodie și struguri din gama Love Nature
- un gel de duș Love Nature de fapt o cremă de duș, cu caise organice și ovăz
- noul mascara cu perie flexibilă, The One False Lasches 360°
- o emulsie tonică tip spray, pentru față, Waunt Smooth Cheeks
- un balsam Togetherness Tender Care
Ce mi-a atras atenția încă de la început a fost Balsamul Togetherness Tender Care. Poate te vei întreba de ce, dat fiind faptul că este și cel mai micuț ca și recipient. Ei bine, mi-a atras atenția pentru că recipientul acestuia este creat în culorile steagului Ucrainei, special pentru a ajuta poporul ucrainean. Toate încasările din vânzarea acestuia vor fi donate către organizația Salvați Copiii România, evident, pentru a veni în sprijinul copiilor din Ucraina. Foarte frumos gestul celor de la Oriflame, nu-i așa?
Balsamul este perfect pentru a fi folosit la hidratarea atât a buzelor cât și a zonelor în care pielea se usucă mai des, cum ar fi cuticule, mâini, coate sau chiar și genunchi. Conține vitamina E și ceară naturală de albine, două ingrediente care înmoaie și hidratează zona afectată.
Mascara cu perie flexibilă The ONE False Lashes 360° este o noutate pentru mine în sensul că nu am mai testat până acum un astfel de mascara, cu perie flexibilă. Încă nu l-am folosit dar am auzit că asigură volum și arcuire de durată, că nu întinde genele și, ceea ce este și mai important, nu curge! Asta l-a făcut foarte atractiv în fața mea.
Emulsia-spray tonică Waunt Smooth Cheeks este un produs de îngrijire vegan! Are un parfum discret și plăcut și, din ce am testat deja, am observat că hidrateaza bine pielea după folosire. Îmi place și faptul că e foarte ușor de folosit dat fiind formatul tip sprey. Se aplică uniform și oferă strălucire fără a lăsa un strat lipicios după aplicare.
Iar ceea ce mi-a atras mie atenția referitor la această emulsie a fost faptul că este indicat a se folosi în orice moment al zilei, fie că ai tenul curajt, fie că ai deja machiaj aplicat pe față. Se absoarbe ușor și lasă o senzație plăcută, ca de piele catifelată.
Masca de față antioxidantă Love Nature este potrivită pentru toate tipurile de ten și, odată aplicată are un efect antioxidant și hidratant. Se aplică foarte ușor, fiind o mască de tip șervețel și asigură relaxarea necesară după o zi grea de muncă. Timpul de acționare după aplicare este de doar 15-20 de minute după care se înlătură, fără însă a necesita clătire.
Și crema de duş hrănitoare Love Nature cu ovăz organic și caise îmi place foarte mult ca și mirosul suav și textura mătăsoasă. Nu mai zic despre culoare. Abia aștept să termin de renovat baia și să o pot folosi pe îndelete și să mă bucur de ea așa cum se cuvine.
Tu ai testat ceva dintre produsele despre care ți-am vorbit? Care te atrage cel mai mult?
Lasă un răspuns