Există o soluție spirituală pentru orice problemă – Wayne W. Dyer (recenzie)
Îndrăzneață afirmație, titlul acestei cărți, nu-i așa? Ei bine doctorul Wayne W. Dyer știe foarte bine să-și argumenteze titlul pe care l-a ales pentru cartea sa și reușește să fie foarte convingător în argumentele și explicațiile detaliate pe care le dă în carte pentru a-și susține afirmația.
Supranumit și ”părintele motivației” și considerat totodată inițiatorul mișcării de self-development sau self-empowerment, Wayne Dyer (1949-2015), a fost unul dintre cei mai celebri autori, psihologi și conferențiari pe teme de dezvoltare personală și spiritualitate. A publicat în jur de 40 de cărți, peste jumătate dintre acestea ajungând în topul prestigioasei reviste New York Times iar în anul 1987 a fost desemnat cel mai bun speaker motivațional, decernândui-se Premiul Golden Gavel.
Bestellerul Există o soluție spirituală pentru orice problemă ne oferă o mărturie convingătoare asupra puterii iubrii, armmoniei și dăruirii. Lectura acestei cărți ne dă curajul de a înțelege cu adevărat că orice problemă nu este nimic mai mult decât o iluzie. Chiar și o problemă aparent insurmontabilă, cum ar fi una care ține, spre exemplu de sănătate, relații sau finanțe, are o soluție spirituală ușor accesibilă atunci când ne îndreptăm atenția dinspre problemă spre soluția spirituală pentru a o rezolva.
Mesajul cărții este foarte bine sintetizat chiar de la început, din capitolul introductiv. de unde afăm că totul în universul nostru este energie. Asta înseamnă că totul, în miezul ființei sale, vibrează la o anumitp frecvență. Frecvențele mai lente par mai solide și de aici se ivesc toate problemele noastre. Frecvențele mai rapide, precum lumina sau gândul, sunt mai puțin vizibile. Frecvențele cele mai rapide sunt ceea autorul definește ca ”spirit”. Atunci când cele mai înalte/rapide frecvențe ale spiritului sunt aduse în prezența frecvențelor mai joase/lente, ele se anulează reciproc și disipează acele lucruri pe care noi le numim ”probleme”.
Fiecare om are capacitatea și puterea de a-și crește energia și de a accesa energiile cele mai înalte/rapide cu scopul de a eradica orice problemă din viața lui. Există câteva fundamente și principii de bază pe care este necesar să le pui în practică pentru a accesa aceste soluții spirituale. Odată ce înțelegi aceste principii, nu trebuie decât să te aliniezi fie unui câmp energetic înalt, fie unui câmp energetic scăzut.
În concluzie, atunci când ajungi, în cele din urmă, să cunoști și să înțelegi în profunzime lumea spiritului, vei vedea limpede că toate problemele sunt doar iluzii, în sensul că ele sunt inventate de mintea noastră umană care ne-a făcut să credem că suntem separați de sursa noastră (Dumnezeu). Ei bine, ”aceste iluzii nu sunt nimic mai mult decât niște greșeli de gândire și, ca orice eroare, ele dispar atunci când sunt puse față în față cu adevărul”, ne spune autorul.
Cartea este structurată în 2 secțiuni. În prima parte a cărții informația este structurată în 6 capitole în care se discută despre elementele de bază pentru a înțelege că o soluție spirituală este ușor accesibilă pentru orice problemă. A doua parte a cărții începe de la capitolul 7 și se termină la capitolul 13 și fiecare dintre capitole are ca titlu un verset din una dintre cele mai cunoscute rugăciuni scrise vreodată, rugăciunea Sfântului Francisc din Assisi care și întruchipează mesajul fundamental al acestei cărți. Și, sinceră să fiu aceasta a fost și argumentul care m-a convins că comand cartea atunci când am văzut-o pe site-ul celor de la Libris.ro.
Iată și această rugăciune, în cazul în care nu o știai încă:
Doamne, fă din mine unealta păcii Tale
Acolo unde este ură, să semăn iubire,
Acolo unde este vătămare, să semăn iertare,
Acolo unde este îndoială, să semăn credință,
Acolo unde este deznădejde, să semăn speranță,
Acolo unde este întuneric, să semăn lumna Ta,
Acolo unde este tristețe, să semăn bucurie.O, Doamne, nu Te-am căutat atât
Spre a fi consolat, câtn pentru a consola,
Spre a fi înțeles, cât pentru a înțelege,
Spre a fi iubit, cât pentru a iubi.Căci:
Dăruind, primești,
Iertând, ești iertat,
Murind, reînvii în viața eternă!
Cartea lui Wayne W. Dyer nu ește una ușor de citit dar este ușor de înțeles și plină de învățăminte. Este o carte pe care îți recomand să o citeșți dacă ai pășit pe drumul dezvoltării spirituale. Ai să înțelegi foarte multe lucruri. Noțiuni de spiritualitate care le-ai putea găsi în diferite alte cărți le găsești aici foarte frumos explicate și sintetizate așa încât nu rămâne decât să le pui în practică.
evaancutahamza a zis
Mulțumesc pentru recomandare! Foarte interesant subiectul.
Claudia Vasilache a zis
cu drag! 🙂