Biblia pierdută (recenzie), autor Igor Bergler, editura Litera, București 2021
Cu o mare plăcere intelectuală am reușit să citesc Biblia pierdută, romanul scriitorul român de mare succes Igor Bergler. Deși Biblia pierdută este prima carte a seriei Charles Baker, întâlnirea mea cu Igor Bergler a fost acum ceva timp când am primit cadou Minciuna lui Michelangelo, culmea, ultimul roman din această serie.
Lectura acesteia m-a făcut să-mi doresc să citesc toate cele 3 volume ale seriei, cele 2 despre care v-am vorbit mai sus și Testamentul lui Abraham (al doilea volum). Evident că am început cu primul, Biblia pierdută despre care vă voi spune azi câteva cuvinte în speranța că, dacă ați ajuns la acest articol e semn că sunteți interesați de scrierile lui Igor Bergler și în special de această serie.
Imediat ce am terminat de citit Biblia pierdută m-am și apucat de Testamentul lui Abraham așa că, în curând vă voi povesti, aici, pe blog și despre acesta așa încât seria să fie complet recenzată.
Dacă nu ați citit încă nimic de Igor Bergler, este cazul să-i căutați cărțile și să începeți imediat să citiți. Igor Bergler este un autor român, scriitor și realizator de film (regie, scenariu), specialități cărora li se adaugă și studiile economice. Este un intelectual erudit, cu o vastă cultură, mai ales în domeniul istoriei.
Când am aflat că Bergler îl admiră foarte mult pe regretatul scriitor și profesor italian Umberto Eco, mi-am zis că în mod sigur Igor are și cunoștințe solide de semiotică (știință care studiază felul în care funcționează comunicarea, cu semne și coduri specifice), așa că stilul romanelor sale poate fi deja intuit.
Romanul despre care vă vorbesc azi, Biblia pierdută, este la prima vedere un thriller, un roman polițist cu o intrigă foarte complicată, ca și cum ar fi vorba de un puzzle cu piese minuscule.
Însă romanul este mult mai mult decât atât. Fără să exagerez, aș putea spune că la fel ca Numele trandafirului, romanul de căpătâi a lui Umberto Eco, Biblia pierdută este (aproape) un roman total: thriller de calitate, roman istoric, polițist, psihologic, de aventuri etc. Lipsește desigur din listă sintagma de roman erotic… Nu era cazul.
Mie mi-a plăcut enorm de mult romanul nu doar pentru că e un thriller reușit ci mai ales pentru faptul că abundă în date istorice, date pe care nu le-ai aflat de la școală și pe care ar trebui să le cauți prin cine știe ce arhive. Datorită acestuia nu mai este nevoie să o faci, deoarece s-a documentat în prealabil el pentru noi toți și ni le-a pus la dispoziție cu generozitate. Romanul abundă mai cu seamă într-o mulțime de date și evenimente din Evul Mediu, perioadă foarte tulbure în istoria umanității, perioadă ce n-a fost doar „întunecată”.
Iar evenimentele acelui „ev mediu întunecat” își arată și acum urmările, deși noi credem că acum totul este foarte „modern”. E de ajuns să amintim aici doar mentalitățile de ev mediu care încă sunt puternic înrădăcinate în mentalul colectiv și care cine știe când vor dispărea ca ne eliberăm și noi gândirea în cele din urmă.
Charles Baker, cel care dă numele seriei de romane și care este personajul principal, este un erudit profesor american, dar care are și niște rădăcini românești. El este personajul care încercă de dezlege misterele țesute în această ficțiune, care însă, așa cum putem ușor deduce, poate fi și foarte adevărată și chiar este într-o proporție poate de peste 90%.
Adică, fără să fim adepți ai teoriilor conspirației, cu siguranță că unele conspirații chiar există și fac parte din viața noastră, fără să ne dăm seama. Un exemplu la îndemână îl reprezintă religiile, adevărate conspirații care sunt puse „în operă” de mii de ani, pentru a „spăla pe creier” miliarde de oameni.
În roman apar foarte des și referiri la Vlad Țepeș, care se zice că ar fi „sponsorizat” tipărirea primelor Biblii, de către Johannes Gutenberg, una dintre acestea, cea mai importantă desigur, fiind cea „pierdută”. Ea conține unele secrete teribile și trebuie neapărat să fie găsită, pentru a salva poate întreaga omenire.
Acțiunea începe în România, unde profesorul Baker participă la o conferință a istoricilor, chiar la Sighișoara, pentru a continua apoi în Ungaria și Cehia, la Praga. Acest oraș nu este ales întâmplător, deoarece având o bogată istorie medievală, este și locul perfect unde se poate pune în scenă o acțiune din prezent care să fie legată și de evenimente din Evul Mediu.
Dar nu o să vă povestesc acțiunea romanului, pentru că trebuie să-l citiți. Prin aceste câteva rânduri despre carte am dorit doar să vă stârnesc curiozitatea. Rămâne acum să-l citiți și să decideci singuri dacă îl veți trece pe lista celor mai bune romane citite anul acesta. Lectură plăcută să aveți!
evaancutahamza a zis
Am auzit de autor și de cărțile sale, dar nu am citit. Pare interesantă.
Claudia Vasilache a zis
Este, este! 🙂