4 cărți de dezvoltare spirituală pe care să le citești în 2023
Datele adunate în ultimii ani de la edituri, librării și biblioteci demonstrează fără tăgadă că cele mai citite cărți în lume, nu doar la noi, la ora actuală, sunt cărțile de dezvoltare personală. De ce oare? Trăim acum într-o perioadă foarte bună din istoria umanității, în cea mai bună de fapt, perioadă în care dincolo de războaie, oamenii au parte de foarte mult confort.
Dar tot confortul acesta vine și cu o serie de neajunsuri, din care cel mai mare este stresul permanent la care suntem supuși cu toții fără deoasebire: adulții sunt foarte ocupați cu munca, copiii cu școala, iar cei retrași din activitate cu îngrijirea sănătății.
În aceste condiții, cărțile de dezvoltare personală sunt un excelent remediu pentru suflet, deoarece ajută să te înțelegi pe tine, să te cunoști, să devii mai bun, mai puternic emoțional dar și fizic. Vă recomand în cele ce urmează doar patru dintre ele, cărți pe care ar fi bine să le citiți în 2023, dacă n-ați făcut-o încă.
1. Puterea prezentului” de Eckhart Tolle
”Puterea prezentului” este o carte de spiritualitate care se concentrează asupra importanței trăirii în prezent și a concentrării atenției asupra momentului prezent. Autorul explică în cartea sa că majoritatea oamenilor trăiesc în trecut sau în viitor, ceea ce duce la suferință și nefericire. În același timp argumentează și susține că trăirea conștientă a prezentului poate să ne conducă la o conștiință mai profundă și la împlinire spirituală.
Unul dintre punctele forte ale acestei cărți este abordarea clară și accesibilă a subiectului. Autorul explică concepte spirituale complexe într-un mod ușor de înțeles și utilizează exemple din viața de zi cu zi pentru a face asta. De asemenea, cartea include și multe exerciții practice și tehnici de meditatie care ne pot ajuta sa ne concentram mai bine pe momentul prezent.
Alte aspecte pozitive ale cărții sunt faptul că oferă și o perspectivă asupra problemei suferintei umane și cum putem să o atenuăm prin conectarea cu prezentul și prin dezvoltarea conștiinței. Autorul își exprimă ideile într-un mod elegant și profund, oferind un ghid util pentru cei care caută să se conecteze mai profund cu sine și cu lumea din jur.
2. Conversații cu Dumnezeu” – Neal Donald Walsch
„Conversații cu Dumnezeu” este o serie de trei cărți scrise de Neal Donald Walsch începând din anul 1995. Cărțile prezintă o serie de conversații imaginare care au loc între autor și Dumnezeu și în care acestuia îi sunt adresate unele dintre cele mai dificile întrebări ale vieții, autorul primind, în același timp și răspunsuri inspirate.
Primul volum, având ca subtitlu „Un dialog neobișnuit”, publicată în 1995, prezintă, sub formă de dialog, conversația imaginară dintre autor și Dumnezeu despre natura lui Dumnezeu, natura omenirii, scopul vieții și cauzele suferinței umane. Cartea a doua, apărută în 1997, are ca subtitlu „Continuarea dialogului” și se concentrează pe căutarea adevărului și a sensului vieții, iubirea și relațiile și despre cum putem atinge fericirea și împlinirea.
„Conversații cu Dumnezeu, vol. 3, are ca subtitlu „Ultima parte a dialogului” și a fost publicată în anul 1998. Acest volum se concentrează pe teme precum evoluția spirituală, înțelegerea universului și a propriei noastre existențe, și cum putem avea o relație mai bună cu noi înșine și cu ceilalți.
Cărțile au avut un impact semnificativ în lumea spiritualității și au fost traduse in mai multe limbi. Ele au devenit extrem de populare datorită limbajului accesibil și a răspunsurilor profunde și inspirate la întrebările existențiale. Atunci când vei citi cartea ține cont de faptul că aceste conversatiile pe care autorul le-a avut cu Dumnezeu nu sunt neaparat o reprezentare a vreunei religii sau doctrine spirituale tradiționale.
Mai exista și o a patra carte, publicată în 1999 și care are ca subtitlu „O continuare a dialogurilor”. Acesta este un volum separat si este considerat o continuare a seriei inițiale, fiind gandit ca un volum distinct, nefiind inclus în trilogia inițială. Cărțile le poți comanda de AICI.
3. Suflete curajoase – Robert Schwartz
Robert Schwartz este un scriitor și terapeut spiritual american și autor, printre altele, al cărții „Suflete curajoase” care este considerată drept una dintre cele mai inovatoare și informative cărți din domeniul spiritualitatii și auto-descoperirii. Cartea prezintă un sistem de înțelegere a vieții și a scopului existenței umane prin intermediul conceptului de suflet și de „plan al sufletului”, un plan privit, evident, dintr-o perspectivă spirituală și „creat” pentru evoluția și dezvoltarea fiecărui individ.
Schwartz susține că sufletul este acea parte a noastră care ne conduce spre scopul și propria noastră evoluție spirituală și că prin înțelegerea și urmărirea acestui plan al sufletului putem găsi fericirea, împlinirea și sensul vieții. El oferă exemple și povești de la pacienții săi și de la alți oameni care au urmat acest plan al sufletului. Cartea o poți comanda de AICI.
4. Cele 4 legăminte, cartea înțelepciunii toltece. – Don Miguel Ruiz
„The Four Agreements”, sau, în traducere liberă „Cele patru legăminte”, este o carte scrisă de Don Miguel Ruiz, un autor și învățător spiritual mexican-american, care prezintă patru principii simple, dar puternice, pentru transformarea vieții și pentru atingerea fericirii și a împlinirii personale. Acesta ne dezvăluie sursa credințelor limitative care ne fură bucuria și creează suferințe inutile.
Cele patru legăminte sunt:
- Fii atent la ceea ce spui. Ține cont de puterea cuvântului, rostește doar adevărul și nu afirma decât ceea ce gândești cu adevărat.
- Nu fă presupuneri inutile. Comunică deschis și clar în loc să te bazezi pe presupuneri și interpretări eronate.
- Nu lua nimic la modul personal. Evită să te identifici cu gândurile și emoțiile negative și să acționezi mânat de acestea.
- Fă doar promisiuni pe care le poți ține. Fii autentic și onest în ceea ce spui și în ceea ce faci și evită autojudecata, criticile și regretele inutile.
Ruiz susține că dacă aceste principii sunt urmate, ele te vor ajuta să te eliberezi de judecățile, așteptările și limitările neproductive care te împiedică să-ți atingi potențialul și să trăiești o viață plină de iubire, bucurie și împlinire. Cartea o poți comanda de AICI.
evaancutahamza a zis
Uite că deja am reușit să bifez una de pe lista ta: „Suflete curajoase”. Mi-a plăcut maxim. Am în plan să iau și restul. Mulțumesc pentru recomandări!
Claudia Vasilache a zis
cu mare drag! 🙂