Cele 3 valuri de voluntari și Noul Pământ – Dolores Cannon (recenzie)
Pentru a putea face o recenzie cărții, Cele 3 valuri de voluntari și Noul Pământ, pe care mi-am comandat-o de curând de pe Libris, am decis să nu procedez ca de obicei ci să încep prin a scrie câteva cuvinte despre autoare, despre Dolores Cannon.
Eu am auzit inițial de Dolores Cannon pe rețelele de socializare, mai exact am tot vizionat video scurte cu ea, pe TikTok. Informațiile transmise mi s-au părut inițial șocante, apoi, mintea mi s-a obișnuit cu ideile ei și a devenit din ce în ce mai atrasă și mai curioasă să afle mai multe despre bătrânica simpatică de pe TikTok care vorbește despre regresii și reîncarnare.
Apoi, evident, setea de cunoaștere a dus și la comandarea unei cărți scrise de ea, că tot îmi făcea cu ochiul când răsfoiam rafturile virtuale de pe Libris. Zis și făcut, a ajuns și cartea, am început să o citesc și să nu crezi că șocul inițial s-a diminuat ci s-a mărit. Ceea ce poți auzi spus de ea pe rețetele sociale este nici 1% din ceea ce poți afla din carte, o carte care are nu mai puțin de 508 pagini!
Când am scris titlul postării cu intenția de a face recenzia cărții mi-am dat seama că nu prea aș putea eu explica … inexplicabilul. Despre o astfel de carte e mai greu să scrii și nici nu cred că o poate citi oricine. Cred că doar dacă ai mintea deschisă și dacă ai ajuns să accepți că nu suntem ceea ce credem că suntem, îți poți seta intenția de a o citi.
Și mi-am dat seama că cel mai bine e să scriu la început câteva cuvinte despre autoare pentru că, înțelegând cine este și ce a făcut/profesat Dolores Cannon, ar putea face mai ușor de acceptat ceea ce vei citi în carte. Așa că hai să vedem împreună câteva lucruri despre mai puțin cunoscuta la noi, Dolores Cannon.
Cine a fost Dolores Cannon
Dolores Cannon a trăit între anii 1931 și 2014. S-a născut în Saint Louis, Missouri, SUA și a trăit acolo, împreună cu familia sa, până la terminarea studiilor, în 1947. Soțul ei a fost militar de carieră și au fost împreună timp de 21 de ani. Împreună cu soțul ei făcea ședinte de hipnoză simplă pentru a trata diferite dependențe și a ajuta oamenii să scape de ele (să renunțe la fumat, să reușească să slăbească, să se relaxeze și să-și îmbunătățească somnul, etc.).
Într-una din sedințe, o clientă aflată sub hipnoză începe să descrie scene dintr-o viață trecută. Dolores și Johnny, soțul ei, au rămas muți de uimire când au văzut personalitatea femeii transformându-se complet. Tiparele vocii erau semnificativ diferite, iar gesturile corpului demonstrau cu totul alte maniere. După ce a ieșit din transă a redevenit ea însăși.
Soții Cannon au continuat sedințele de regresie timp de 7 luni și au descoperit alte 5 vieți anterioare, diferite, pe care aceasta le-a trăit, întorcându-se în timp până la momentul în care sufletul ei a fost creat de Dumnezeu. În anul 2009 au și publicat povestea acestei femei, a acestor regresii, într-o carte, încă netradusă la noi și intitulată ”Five lives remembered”.
Datorită unui eveniment nefericit, Dolores renunță o perioadă la cercetările ei dar revine, după ce copii ei cresc, și le reia, prin anii 1970. După mii de sesiuni de hipnoză regresivă Dolores se obișnuiește cu noțiunile de karmă, reincarnare și călătorii în timp. Ea a fost un pionier în terapia vieților anterioare dezvoltându-și, în cei peste 45 de ani de experiență practică propria tehnică de hipnoză regresivă.
Prin această metodă, care implică lucrul cu vocea și tehnici de vizualizare a obținut cât mai multe mărturii despre viețile anterioare dându-și astfel seama că aceste informații provin din mintea subconștientă și că mintea conștientă habar nu are despre aceste informații. A denumit metoda, Quantum Healing Hypnosis Technique adică, în traducere, ”tehnica de vindecare cuantică prin hipnoză”. Aceasta permite contactarea directă și comunicarea cu Subconștientul oricărei persoane pentru a obține răspunsuri la diferite întrebări și chiar vindecări instantanee.
Cele 3 valuri de voluntari și Noul Pământ
Se pare că suntem într-adevăr ființe umane cu fațete multiple. Noi ne vedem viața printr-o singură perspectivă fără să cunoaștem vreodată celelalte straturi care se află sub suprafață. Necunoscute minții noastre conștiente, totuși, ele au o mare influență în viața noastră. Suntem mult mai mult decât ne putem imagina. Și asta e iluzia. Noi credem că ne cunoaștem dar oare e chiar așa? – ne spune Dolores Cannon în introducerea cărții sale.
Dacă ai mintea deschisă, dacă ești curios să afli mai multe despre acest subiect, atunci cartea te va fascina. Ea conține practic o colecție de mărturii ale celor care i-au fost clienți sau pacienți, cum vrei să-i numești. Te va introduce în lumea regresiilor în vieți anterioare și, la final, posibil să-ți și schimbe percepția despre cine ești tu, ca om.
Din carte vei putea afla atât despre cum a început viața pe Pământ, despre cine sunt acești voluntari care vin să ajute la salvarea planetei noastre după ce supraviețuirea rasei umane părea a fi în pericol odată cu lansarea bombei de la Hiroshima și multe alte lucruri atât de greu de crezut cu mintea noastră conștientă.
Mi-ar fi imposibil să scriu acum mai multe detalii despre conținutul cărții. Ar fi doar niște idei scoase din context și care ar putea părea absurde. Acesta este motivul pentru care am vorbit la început mai mult despre autoarea cărții decât despre carte. Dacă o citești fără a ști cine a fost Dolores Canon riști să ai o cu totul altă părere.
Poate că acum ceva ani în urmă aș fi gândit și eu la fel sau poate nu aș fi citit deloc cartea. Acum, însă, am o mai mare deschidere spre spiritualitate și înțeleg altfel lucrurile așa că, deși o parte din mintea mea refuză să creadă în totalitate ce am citit în carte, nu neg că nu ar fi adevărat.
La urma urmei, poți oare să contrazici 45 de ani de cercetare în domeniul hipnoterapiei și regresiilor în vieți anterioare și să spui că totul este o mare minciună? Hm, nu prea cred că poate face cineva asta. Oricât de șocante ar fi informațiile din carte, cred că sunt adevărate iar asta schimba total perspectiva asupra a cine suntem cu adevărat.
Chiar sunt curioasă, dacă o să citești cartea, să revii cu un comentariu în care să-mi spui ce părere ți-ai facut despre aceasta. Mie mi s-a părut pur și simplu fascinantă.
evaancutahamza a zis
Trecută în wishlist. Nu știu ce mă fac cu atâtea recomandări interesante! Mi se pare fascinant subiectul, iar modul în care ai scris despre carte m-a făcut să vreau să o citesc și eu cât mai curând.
Claudia Vasilache a zis
Ma bucur ca te-am facut curioasa. Sunt sigura ca o sa iti placa 🙂
Faude a zis
a explicat originile originale ale Spiritului, sau intoarcerea acestuia la Sursa.
Atunci venea acel moment stiintific in care si-au dat seama ca rezultatul cercetarilor lor in privinta regresiei la vieti anterioare poate fi aplicat fiecarei persoane in parte, poate fi folosit ca o forma de terapie si poate ajuta oamenii sa se puna la punct cu ei insisi, sa descopere adevarata lor identitate pe care ei ar trebui sa o traiasca in prezent si sa-si imagineze un viitor mai bun.
Deci acesta este scurta prezentare despre Dolores Cannon, autoarea cartii Cele 3 Valuri de Voluntari si Noul Pamant pe care v-o recomand tuturor! Cartea merita citita si i-am simtit prezenta chiar si la fiecare rand citit. Sunt convins ca aceasta lucrare o sa va aduca lumina si o sa schimbe modul in care ganditi si simtiti despre calatoria vietii.
Claudia Vasilache a zis
Intr-adevar, nu ai cum sa citesti cartea si sa nu-ti schimbe modul in care vezi calatoria vietii.