50 de exercitii Ho’oponopono – autor Virgile Stanislas Martin,
editura Creative Publishing, Colecția ”Dezvoltare personală”
Am tot auzit în ultimul timp despre Ho’oponopono și rezultatele pe care le ai în urma folosirii în viața de zi cu zi a acestei tehnici sau altfel spus, practici spirituale. Așa că am început să mă documentez și să aflu mai multe despre aceasta iar când am văzut la Libris cartea 50 de exerciții Ho’oponopono nu am mai stat pe gânduri și mi-am comandat-o.
Dar, până a-ți spune părerea mea despre carte, hai să vedem împreună câteva lucruri despre Ho’oponopono. Aceasta este o practică tradițională hawaiană de vindecare și reconciliere, care se concentrează pe rezolvarea conflictelor, vindecarea relațiilor și restabilirea echilibrului. În limba hawaiană, termenul „ho’oponopono” înseamnă „a corecta, a remedia” sau „a pune în ordine”.
Practica Ho’oponopono se bazează pe ideea că suntem conectați energetic cu tot ceea ce ne înconjoară și că orice conflicte, probleme sau suferință pe care le experimentăm provin din dezechilibre interne ale sinelui nostru. Prin asumarea responsabilității pentru aceste dezechilibre și prin practicarea iertării, putem aduce vindecare și armonie în viața noastră.
Fundamentul principal al Ho’oponopono constă în recunoașterea faptului că suntem responsabili pentru tot ceea ce trăim și că avem puterea de a ne vindeca și transforma viețile prin schimbarea noastră interioară.
În practica Ho’oponopono folosesc patru afirmații cheie pentru a elibera și vindeca:
- „Îmi pare rău” – exprimă recunoașterea responsabilității pentru situațiile și problemele care apar în viața noastră.
- „Te iubesc” – exprimă iubirea și compasiunea pentru sine și pentru ceilalți.
- „Te rog să mă ierți” – exprimă cererea de iertare pentru propriile acțiuni și gânduri care au contribuit la dezechilibru.
- „Mulțumesc” – exprima recunoștința pentru lecțiile învățate și pentru puterea de a aduce vindecare și transformare.
Aceste afirmații sunt folosite în meditație sau într-un dialog intern, repetarea lor ajutând la eliberarea și transmutarea energiilor negative, în acest mod aducându-se pace și armonie în viața celor ce practică Ho’oponopono.
Cartea 50 de exercitii Ho’oponopono, scrisă de Virgile Stanislas Martin este, așa cum îi spune și titlul, o culegere de exerciții care au scopul de a te ajuta să înțelegi și să controlezi etapele diferite ale practicării conștiente și ale aplicării eficiente a acestei tehnici spirituale în viața de zi cu zi.
Autorul cărții, Virgile Stanilas Martin, este hipnoterapeut, formator și profesor de programare neurolingvistică. El este, printre altele și creatorul terapiei BrèveTranspersonelle și președinte al Societății Franceze de Hipnoză Conversațională și Terapeutică.
Primul exercițiu pe care îl vei avea de făcut nu este exercițiul cu numărul 1, cel din primul capitol al cărții ci exercițiul cu numărul ”00”, adică chiar cel de pe coperta 4. Acest exercițiu îți cere să răspunzi la întrebarea
”Este aceasta carte pentru tine?”.
Iar răspunzul îl poți afla alegând afirmațiile care te reprezintă:
- Egoismul, reaua-credinta, nedreptatea, individualismul sunt parte din voi.
- Va concentrati prea des asupra partilor negative si nu va puteti detasa suficient pentru putea aprecia ceea ce aveti.
- Senzatia de gravitate a situatiilor va insoteste permanent.
- Va simtiti cateodata rupti de ceilalti, de lume si de voi insiva.
- Va este mai usor sa vorbiti despre lucruri, decat sa treceti la fapte.
- Aveti impresia ca sunteti limitati de rani mai vechi.
- A oferi celorlalti ajutorul este ca un joc de puzzle pentru voi.
- V-ati dori sa va impacati cu parintii vostri.
- Apropiatii si colegii vostri mai mult va iau energie, decat va aduc.
- Va este foarte greu sa iertati, mai ales pe voi insiva.
Iată și răspunsurile în funcție de care să poți decide dacă această carte e pentru tine. Dacă ai bifat:
– mai putin de 2 afirmații, aceasta carte nu este pentru tine.
– între 2 si 5 afirmații: ranchiuna, deceptiile, respingerea… Este foarte greu sa mergi mai departe atunci când suferința te trage înapoi. Fiind o metoda ancestrală de a gestiona un conflict, Ho’oponopono hawaian te poate ajuta la reconcilierea cu ceilalți și cu noi înșine.
– între 6 si 10 afirmații: să aspiri către armonie înseamnă să accepți că toate aspectele vieții sunt legate între ele. Ho’oponopono te învață să privești viata dintr-o perspectivă mai amplă, făcând alegeri ce țin atât de responsabilitate cât și de partajare. Tehnica Ho’oponopono de iertare, recunoștință, mulțumire și dragoste îți ghidează pașii spre a atinge pacea interioară.
Și, ca să-ți faci o idee în plus referitor la conținutul cărții, îți mai spun că informația din carte este structurată în 8 capitole,și fiecare capitol, în funcție de tema acestuia, are mai multe exerciții. Hai să vedem împreună și care sunt aceste capitole și temele lor.
- Capitolul 1 se referă la responsabilitate și are 4 exerciții
- Capitolul 2 se referă la acceptare și are 3 exerciții
- Capitolul 3 se referă la iertate și are 13 exerciții
- Capitolul 4 se referă la recunoștință și are 9 exerciții
- Capitolul 5 se referă la iubire Ho’oponopono 6 și are exerciții
- Capitolul 6 are ca titlul ”Să practicăm Ho’oponopono” 3 și are exerciții
- Capitolul 7 are ca titlu ”Să aplicăm Ho’oponopono” și are 5 exerciții
- Capitolul 8 are ca titlul ”Să creștem cu Ho’oponopono” și are 7 exerciții
Mi-au plăcut exercițiile, sunt simple și ușor de făcut dar profunde. La fiecare exercițiu vei găsi și un citat specific temei și exercițiului respectiv.
Sper să-ți placă și ție cartea și mai ales să te ajute în dezvoltarea ta personală și spirituală.
evaancutahamza a zis
Mulțumesc pentru recomandare! Știam de tehnică, o folosesc, însă nu m-am gândit că sunt atât de multe exerciții pe care le poți face.
Claudia Vasilache a zis
Da, da, sunt! Nici eu nu stiam ca pot fi atatea 🙂