Stiluri de parenting: slow parenting (educația permisivă)
Slow parenting s-ar traduce prin parenting „lent”, iar acest stil mai este cunoscut și sub denumirea de simplicity parenting (adică parenting simplu) și ar putea fi încadrat în categoria tipurilor de educație permisivă, cu unele limitări desigur.
Deși este un stil vechi de când lumea, deoarece părinții și bunicii noștri așa au crescut, cel puțin în prima parte a copilăriei lor, înainte de a fi mai mari și de a fi puși la treabă, el a fost „teoretizat” în epoca actuală, ca o reacție la sistemele after-school, care au luat amploare nu numai la noi, ci peste tot în lume.
Părinții foarte ocupați nu mai au efectiv timp pentru copiii lor, iar cum familiile actuale sunt în marea lor majoritate „nucleare”, adică concentrate doar în jurul părinților, fără prezența bunicilor, a devenit imperios necesar pentru copii un program „după-școală”, dar care este de fapt „tot-un-fel-de-școală”.
Pe vremuri, chiar dacă părinții erau la lucru, copiii după terminarea orelor de școală rămâneau acasă cu bunicii. Ei aveau cu cine să își facă temele, dar erau și lăsați să se joace.
În sistemul after-school însă ei își continuă programul de școală și ajung să fie foarte obosiți și plictisiți. De aceea au apărut și reacții cum ar fi și cea de tip slow parenting.
În cadrul acestui stil educațional se organizează pentru copii puține activități (impuse), ei fiind lăsați mai mult să exploreze singuri mediul și să se joace în voie.
Părinții caută să satisfacă în general nevoile copiilor, deși uneori acestea nu sunt și cele mai potrivite pentru ei, sau cele mai sănătoase. Același principiu se aplică și la modul în care sunt privite riscurile: chiar dacă se pot accidenta, copiilor li se „permit” accidente ușoare, din care să învețe singuri lecția de viață.
Părinții adepți ai acestui stil sunt opuși părinților elicopter, cei care sunt super-protectivi și se „rotesc” mereu în jurul odraslelor.
În ceea ce privește jocurile, sunt căutate în slow parenting acele jocuri educative și se încearcă pe cât posibil evitarea tehnologiei.
Și în ceea ce privește televiziunea ideile sunt în aceeași notă de evitare a exceselor, dar se permite copiilor să urmărească emisiuni din care ei pot să învețe ceva. Există și părerea că televizorul este cel mai bun baby-sitter, dar folosit cu măsură.
Viața de familie se consideră că este foarte importantă în slow parenting și de aceea se recomandă părinților să petreacă cât mai mult timp posibil cu copiii lor. De asemenea sunt dorite toate activitățile făcute împreună, de la luatul mesei și până la drumeții și excursii.
Acest stil educațional se poate încadra în categoria mai vastă de slow movement, care este un stil general de viață apărut ca o reacție la viața prea tumultoasă din timpurile actuale.
Prin ideile pe care le propagă, stilul slow parenting pare o alternativă serioasă de luat în considerare de către părinții care vor să își pregătească cât mai bine copiii pentru viață.
evaancutahamza a zis
Cred că am mai auzit de slow parenting, dar e prima oară când am citit informații despre el. Mulțumesc!
Claudia Vasilache a zis
cu drag! 🙂