Cultivarea pasiunii pentru artă și sănătatea creierului nostru
Vrei să ai un creier vioi, în bună stare de funcționare? Cultivă-ți pasiunea pentru o artă! Studiile arată că întotdeauna cei care iubesc artele au numai de câștigat în ceea ce privește sănătatea mentală.
„Arta spală sufletul de mizeria vieții de zi cu zi” a spus cândva Pablo Picasso și cei ce iubesc frumosul nu pot decât să confirme vorbele marelui pictor.
Există însă în „popor” câteva credințe greșite despre arte. De exemplu se zice că trebuie să creezi câteva picturi deosebite sau câteva sculpturi de excepție ca să te numești artist.
Altă credință spune că trebuie să te naști cu talent, altfel degeaba încerci să devii artist. Un alt mit zice că ți-ar trebui neapărat un mentor artist de la care să ai ce să înveți, ca să ajungi și tu la rândul tău artist.
Ei bine, nu despre marii artiști dorim să discutăm aici, ci despre fiecare dintre noi, despre mine și despre tine, pentru că oricine poate să își cultive pasiunea pentru o artă sau mai multe, cu beneficii evidente pentru sănătatea creierului. Ce au aflat deci cercetătorii?
Cultivarea pasiunii pentru artă și sănătatea creierului nostru
Actul de a picta conduce cu certitudine la reducerea stresului. Dacă după o zi de muncă te retragi măcar pentru o oră în colțișorul tău, unde te așezi cu acuarelele în fața hârtiei sau pânzei, vei constata o scădere evidentă a stresului combinată cu o creștere a stimei de sine, datorată mulțumirii lucrului făcut de tine.
Am dat exemplul picturii, pentru că l-am întâlnit în alte articole, pictura fiind foarte accesibilă tuturor, ca timp și spațiu, dar și din punct de vedere financiar, pentru că niște culori sau pensule nu costă o avere.
Poți încerca și sculptura, dar în acest caz este ceva mai dificil și poate că vei avea nevoie de un mentor. În locul sculpturii poți încerca să modelezi figurine din lut sau plastilină de exemplu.
Dacă însă nu îți place nici să pictezi, nici să sculptezi, dansul este o altă modalitate excelentă de a petrece ore plăcute în zona artistică. În mai toate orașele există diverse cluburi de dans iar la dans vei socializa cu siguranță mult mai mult decât o poți face acasă pictând.
Sau, poți asculta și muzică bună, dacă nu vrei să ieși din casă și poți învăța să mixezi, devenind tu creator de muzică, mai ales că există multe programe pentru computer care te pot ajuta să faci așa ceva.
Cultivarea pasiunii tale pentru o artă va avea ca rezultat și dezvoltarea creativității și a abilității de a rezolva probleme fel de fel, inerente în viață.
Probabil ai mai auzit despre cele două emisfere ale creierului, cum că una ar fi mai „specializată” în gândirea rațională, științifică, iar cealaltă în gândirea imaginativă și intuitivă, mai apropiată de gândirea „artistică”.
Se pare că lucrurile nu ar sta chiar așa, dar în orice caz, dacă nu vei neglija latura artistică a vieții tale, cele două emisfere for conlucra eficient împreună.
Cele discutate până acum sunt benefice în cazul adulților și cu mult mai benefice în cazul copiilor, al căror creier este în formare. Copiii care dansează, cântă la un instrument sau pictează, au rezultate mai bune la școală și devin adulți mult mai predispuși la succes.
Ce zici? Te apuci de pictat? Poate măcar de ascultat o muzică bună? Sau faci deja o activitate artistică pe gustul tau și care să te relaxeze?
Lasă un răspuns