Ai încredere în viață – Louise L. Hay (recenzie)
editura For You, 2019
Dacă ești un împătimit al lecturii cărților de dezvoltare personală cu siguranță ai auzit deja de Louise L. Hay și învățăturile ei care au schimbat viețile multora dintre cei care le-au pus în practică. Eu una, cel puțin am tot auzit despre ea așa că, atunci când am văzut la Libris.ro cartea asta, Ai incredere în viață, mi-am și comandat-o.
Știam, pentru că am citit despre carte pe coperta 4, că nu este, practic, una dintre cărțile scrise efectiv de autoare ci mai degrabă este ca o colecție de texte din diferitele ei conferițe și scrieri, grupate ca într-un fel de jurnal/agendă.
Adică avem de-a face cu 365 de afirmații și reflecții din înțelepciunea lui Louise L. Hay, care ne pot ghida pe tot parcursul unui an de zile, dacă alegem să citim una zilnic. Eu am decis, însă, să folosesc cartea altfel și îți povestesc imediat cum. Înainte de asta aș vrea să-ți spun totuși câteva cuvinte și despre autoare, în cazul în care încă nu ai aflat prea multe despre ea.
De-a lungul vieții sale, Louise L. Hay a scris peste 30 de cărți, inclusiv volume motivaționale, despre sănătate, o carte de bucate, o serie de volume pentru copii, ba chiar și o carte de colorat. De asemenea mai are și cărți scrise în colaborare cu alți autori, cum ar fi Cheryl Richardson sau Robert Holden, cel care a s-a și ocupat de publicarea acestei cărți cu textele ei. A inițiat programe audio, jocuri de cărți dar și un calendar intitulat ”I can do it”.
Cartea de față, Ai încredere în viață, seamănă și ea cu un calendar însă într-o altă formă, în forma unei cărți. Conține 265 de texte plus ănca unul pentru anii bisecți. Pentru fiecare zi, există în titlul câte o afirmație concepută de Louise L. Hay precum și un text mai mare care are legătură cu afirmația și care te invită la a medita mai mult asupra acesteia.
Robert Holden, cel care a avut ideea acestei cărți, a selectat textele și care a făcut posibilă publicarea ei după moartea autoarei, ne vorbește în introducere despre cum a devenit posibil acest proiect și tot aici, în acest capitol introductiv face o lista cu 10 învățături esențiale pe care le susținea Louise L. Hay. Această listă nu este una bătută în cuie, ne spune Holden, însă este una care speră să te ghideze pe măsură ce citești și aplici sfaturile din carte.
Iată și lista celor 10 învățături esențiale:
- Privește în oglindă
- Alege un gând de suflet
- Ascultă-ți vocea lăuntrică
- Iartă pe oricine pentru orice
- Fii recunoscător pentru ziua de azi
- Ai grijă de corpul tăru
- Făurește-ți viitorul ACUM!
- Spune-i ”DA” vieții tale
- Amintește-ți să te distrezi
- Îngăduie-i vieții să te iubească
Evident că în capitolul introductiv nu le găsești așa, sub formă de listă ci fiecarei învățături îi e dedicată o pagină de text care și o explică așa încât să le înțelegi și să te inspire să le pui în practică.
Cum poți folosi cartea? Pai o variantă ar fi să citești o pagina pe zi, adică să începi, spre exemplu de la 1 ianuarie și să-ți propui să fii constant și, timp de 1 an de zile să citești câte o afirmație și explicațiile care o însoțesc. Apoi, evident, să meditezi la ce ai citit și să pui în practică.
O altă variantă ar mai fi să folosești cartea intuitiv. Eu așa am ales să fac. Dimineața deschid cartea și citesc afirmația și textul aferent. Fac asta cu intenția setată de a primi un mesaj de la ghizii mei spirituali, mesaj care să mă ajute pe parcursul zilei. Pare un mod de folosire cumva mai haotic, e posibil ca pe parcursul unui an să nu reușești să treci prin toate afirmațiile însă e o varianta intuitivă care, zic eu, merită testată dacă rezonezi cu ea.
Cartea este potrivită și pentru cei care nu au mai citit nimic scris de autoare. Alegând această carte pentru a face cunoștință cu ea pentru prima dată, îți poți face o idee despre cum și ce scrie și vezi dacă rezonezi cu învățăturile ei. Și dacă e să rezonezi, îți garantez că îți vei dori să citești toate cărțile scrise de ea. Adevărul e că și merită să faci asta. Te vor ajuta să-ți schimbi viața în bine!
Sunt foarte frumoase și utile cărțile autoarei Louise L. Hay.
daa! Merita citite si puse in practica invataturile ei