O dilemă psihologică – a dori versus a trebui
În mintea omului modern, deși cred că exista și în a celor din antichitate, dilema ce trebuie să fac în opoziție cu ce doresc să fac, consumă o cantitate enormă de energie neuropsihică. Am putea spune că de fapt dilema aceasta „ne consumă”. De modul în care știm și putem să o soluționăm, în funcție și de situația concretă „din teren” desigur, stă confortul nostru psihic.
Cred că știți deja că inteligența are mai multe componente, pe lângă cea referitoare la gândirea logică (modul în care te adaptezi la noțiuni din matematică, științe) existând și inteligența emoțională (modul în care relaționezi cu ceilalți și cu tine însuți, concept inițiat de Daniel Goleman).
A mai apărut și conceptul de inteligență financiară (Karen Berman, Joe Knight, John Case) care se referă la abilitatea individului (dar și a organizațiilor) de a opera cu banii: să-i „faci”, sa-i atragi și să-i cheltuiești cu eficiență maximă.
Dr. Bruce Weinstein, profesor american, autor al mai multor cărți și articole, a lansat conceptul de inteligență etică, ce urmărește să explice modul în care rezolvăm chiar dilema a dori versus a trebui. Pentru a înțelege mai ușor conceptul, un exemplu poate fi foarte grăitor.
Situația prezentată este aceea că un elev/student trișează/copiază la un test, iar tu (observatorul – copilul, elevul, studentul) vezi asta. Să analizăm cum punem întrebarea ce ai dori să faci? Dacă această întrebare este pusă unor copii de către profesor/părinte, răspunsurile sunt nuanțate și diverse, pe când pusă unor studenți, răspunsul preponderent a fost țin totul doar pentru mine (adică îmi văd de treaba mea). Șocant? Adaptare la duritățile vieții?
Weinstein subliniază că de fapt aceasta este o dilemă de etică și că dacă întrebarea pusă este ce ar trebui să faci? – atunci răspunsurile s-au schimbat radical la toți subiecții, fiind de genul aș vorbi cu persoana în cauză sau cu profesorul. Cu o singură întrebare pusă într-un anumit fel s-a declanșat ceea ce se numește judecata etică.
Autorul american a folosit aceste considerente pentru a-și construi cursurile pe care le-a ținut studenților sau angajaților din diferite companii. Concluzia a fost că întrebarea ce ai dori să faci? – face apel la psihologie, pe când întrebarea ce ar trebui să faci? – face apel la etică.
În educația copiilor sunt deosebit de importante amândouă aspectele, iar părintele/educatorul trebuie să știe să le îmbine armonios, în funcție de scopurile urmărite.
Lasă un răspuns