Creativitatea la copii și sistemul educațional

Este creativitatea la copii stopată de sistemul educațional? Se nasc copiii noștri genii creative, dar educația primită în timp, în loc să le facă un bine și să-i ajute, mai mult le face rău?

„Orice copil este un artist. Problema este cum să rămână la fel și după ce crește” ar fi spus odată Pablo Picasso, sintetizând cum nu se poate mai bine unul dintre paradoxurile psihologiei.

Și iată, astăzi aflăm, demonstrat cu date științifice, că artistul nu era prea departe de adevăr când a afirmat asta cu ani în urmă. Într-un articol publicat pe internet am citit ceva șocant despre creativitate. Un renumit cercetător american în psihologie, Dr. George Land, a prezentat audienței rezultatele și concluziile unui studiu absolut șocant.

Acesta a dat un test care putea să „măsoare” creativitatea la două grupuri diferite de subiecți. Primul grup a fost reprezentat de super-deștepții și super-calificații ingineri de la NASA, în timp ce al doilea grup au fost copii preșcolari (1600 de copii), cu vârste între patru și cinci ani.

De unde vine creativitatea?

De fapt NASA l-a contactat pe Dr. George Land pentru a ține la ei niște cursuri care să stimuleze creșterea creativității. O întrebare pe care și-au pus-o cercetătorii în psihologie a fost „de unde vine creativitatea? – este ea ceva înnăscut,  doar unii oameni o posedă, sau se poate cultiva? ”.

Rezultatele pentru grupul reprezentat de inginerii de la NASA au fost foarte bune, așa cum era și de așteptat, pentru că oricum ca să lucreze la NASA, sunt selectați cei mai buni dintre cei mai buni specialiști din diverse domenii.

Dar cu adevărat șocant a fost faptul că, rezultatele obținute pentru grupul de copii, au fost încă și mai bune. De fapt copiii au fost adevărate genii creative, 98% dintre ei venind cu idei inovative la diversele probleme care le-au fost propuse pentru rezolvare.

Creativitatea la copii și sistemul educațional

Concluzia a fost că marea majoritate a copiilor sunt din naștere foarte receptivi la orice și foarte creativi în a găsi soluții la probleme, doar că pe parcursul vieții această extraordinară capacitate se diminuează.

S-a ajuns la această concluzie pentru că același grup de copii au fost testați cinci ani după (adică atunci când aveau 10 ani) și apoi după alți 5 ani (deci la 15 ani). La vârsta de 10 ani procentul copiilor foarte creativi a scăzut de la 98% la 30%, pentru ca apoi, la vârsta de 15 ani să scadă și mai mult, la doar 12%!. Dar oare cum stă treaba cu adulții? Un „rușinos” procent de doar 2% mai au capacitatea de a fi foarte creativi și de a găsi soluții inovative la probleme.

Câtă dreptatea a avut Pablo Picasso, din păcate! Ce este de făcut, în condițiile în care, se pare că sistemul educațional, nu de la noi din România, ci de peste tot în lume, reprezintă o frână în ceea ce privește creativitatea?

Sistemele educaționale au fost din start concepute ca să „producă” ceva anume, un anumit tip de specialiști cerut de societate: muncitori-roboței care să lucreze la bandă, supravegheați la rândul lor de ingineri-roboței, cu „socoteli” făcute de contabili-roboței, cu toții îngrijiți de doctori-roboței ș.a.m.d. Acum însă dezvoltarea economică a societății omenești merge în altă direcție, iar creativitatea este esențială într-o economie concurențială globalizată.

De ce se pierde creativitatea la copii?

De ce totuși se pierde creativitatea, în dezvoltarea (sau în regresia) de la copil la adult? Ce se întâmplă între timp?

Odată cu înaintarea în vârstă și în ciclul școlar, apare din ce în ce mai mult critica și respingerea ideilor: așa ceva nu se poate, așa ceva s-a mai făcut și n-a funcționat, e o idee proastă etc.

Adulții se întâlnesc cu aceleași opreliști la locul de muncă. Critica este deci o frână teribilă în zona psihologică a creativității. Deja există profesori sau manageri care își modifică modul de a interacționa cu elevii, studenții sau angajații lor, cu scopul de a stimula pe toată lumea să aibă curajul de a-și expune ideile, de a fi creativi. Acesta este un prim aspect, legat de sistem, de interacțiunea cu ceilalți.

Un al doilea aspect este legat de modul în care funcționează creierul fiecărui om. Acesta are un tip de gândire „divergentă” și un alt tip de gândire „convergentă”.

• Gândirea divergentă (adică împrăștiată) este cea care ne permite să „zburăm cu gândul aiurea”, să fim mai creativi.
• Gândirea convergentă, sau concentrată pe ceva, ne permite să rezolvăm calculele de exemplu.

Ce putem face pentru a nu pierde creativitatea când devenim adulți?

Psihologii recomandă să folosim ambele tipuri de gândire. Este bine să fim riguroși și concentrați în anumite situații, dar să fim și „aiuriți”, sau să redevenim copii alteori. În vorbirea de zi cu zi se spune să nu fii „fixist”, adică cu doar o singură idee în cap.

Combinând conștient cele două tipuri de gândire, vom fi și mai creativi, vom găsi soluții neașteptate la probleme, atât la locul de muncă, dar și acasă. Vom fi și niște persoane mai plăcute în societate și ne vom înțelege copiii, fie ei și adolescenți rebeli.

Cum să faci practic așa ceva? Când ai puțin timp liber, „visează cu ochii deschiși”. Este un excelent exercițiu pentru creier!

Aștept păreri, care din start vor fi bune toate și nu vor fi criticate! Promit!

Traian