Istoria credințelor și ideilor religioase (4) -Mircea Eliade (recenzie)

Istoria credințelor și ideilor religioase.
De la epoca marilor descoperiri geografice până în prezent
Mircea Eliade, Editura Polirom, Iași 2007

Volumul 4 din Istoria credințelor și ideilor religioase este coordonat de Ioan Petru Culianu iar traducerea din limba germană este făcută de Maria-Magdalena Anghelescu. La acest volum au adus contribuții de Peter Bolz, David Carrasco, Maria Susana Cipolletti, Heinrich Dumoulin, Henri Maspero, John Mbiti, Nelly Naumann, Richard Schaeffler, Waldemar Stohr și Hans A. Witte

Chiar când am primit și cel de-al patrulea volum al Istoriei… lui Eliade, l-am deschis imediat și am rămas surprins să aflu că, spre deosebire de primele trei, la cel de-al patrulea se spune că este vorba de o traducere din limba germană. Mai apoi am citit că de fapt cel de-al patrulea volum a fost continuat după dispariția lui Eliade în 1986 de o întreagă echipă de discipoli ai săi.

Chiar din 1983 Mircea Eliade schimbase planul inițial al lucrării și a decis ca al patrulea volum, după schițele sale, să fie alcătuit de colegi ai săi și de alți savanți și cercetători care îi împărtășeau ideile și viziunile. Este un fapt absolut fabulos ca o operă literară și istorică de o asemenea amploare să nu fie totuși lăsată neterminată și să fie încheiată de către urmași în gândire ai marelui savant român.

Numerotarea capitolelor începe cu capitolul patruzeci, deoarece volumul al treilea se terminase cu capitolul treizeci și nouă. Să trecem în revistă conținutul lucrării, pentru a reveni în final cu câteva gânduri.

Capitolul patruzeci – Orașe și simboluri. Vechile religii din America Centrală – este alcătuit de David Carrasco.  Aflăm în aceste capitol despre olmeci, tolteci, mayași și azteci, despre zeii lor și despre spiritualitate, precum și evoluția acestora înainte de cucerirea spaniolă.

Capitolul patruzeci și unu – În căutarea nemuririi. Daoismul și reprezentările religioase chinezești în epoca celor Șase Dinastii (cca 400-600 p.C.) – alcătuit de Henri Maspero, ne conduce în Extremul Orient, în uriașa și totuși necunoscuta Chină.

Capitolul patruzeci și doi – Diversitate și totalitate. Religiile din Indonezia – de Waldemar Stohr, este așa cum spune și titlul o incursiune în Indonezia, despre care știam că este cea mai mare țară musulmană, ca număr de credincioși, dar unde există și multe alte religii vechi, pe lângă cele „moderne”.

Capitolul patruzeci și trei – Mana și tabu – religiile oceanice – scris tot de Waldemar Stohr ne conduce în imensitatea Pacificului, ca să-i cunoaștem din punct de vedere spiritual pe melanezieni, polinezieni și micronezieni. Ca o curiozitate și eu am fost fascinat din vremea când eram adolescent de cultura și civilizația polineziană, a căror cunoștințe în navigație în vremea Evului Mediu le depășeau cu mult pe cele ale europenilor.

Capitolul patruzeci și patru – Totem, Timpul Visului, churinga. Religiile australiene – de același Waldemar Stohr, specialist în „zona” aceasta a Pământului, se ocupă de spiritualitatea aborigenilor australieni.

Capitolul patruzeci și cinci – Relațiile de familie și puterile cosmice – principii religioase în religiile vest-africane – este scris de Hans A. Witte și ne introduce într-o lume fascinantă despre care sincer nu știam mai nimic, cu excepția unei organizări foarte interesante a familiilor triburilor din zonă.

Capitolul patruzeci și șase – În sfera morților-vii. Idei religioase din răsăritul Africii Centrale – de John Mbiti, este un alt capitol despre Africa cu multitudinea ei de religii, obiceiuri și organizări.

Capitolul patruzeci și șapte – Șamanismul și călătoria în imperiul morților. Ideile religioase ale indienilor din câmpia sud-americană – scris de Maria Susana Cipolletti, schimbă din nou continentul pentru a ne duce America de Sud.

Capitolul patruzeci și opt – Sub semnul dansului Soarelui. Imaginea religioasă despre lume și ritualismul indienilor oglala-sioux din America de Nord – de Peter Bolz, ajunge desigur și la „indienii” nord-americani, pe care i-am văzut în atâtea filme, dar despre a căror religie nu ni s-a spun mai nimic în respectivele pelicule.

Capitolul patruzeci și nouă – Șintoism și religie populară – religiozitatea japoneză – de Nelly Naumann, tratează și religia tradițională din „Țara Soarelui Răsare”, atât de originală și interesantă.

Capitolul cincizeci – Religie și politică. Evoluția budismului japonez până în prezent – de Heinrich Dumoulin, oferă o perspectivă despre o altă ramură a budismului, diferită de ramurile acestei religii de pe continentul asiatic. Se pare că în Japonia se poate vorbi despre un „budism de stat”, ca religie universală pentru pace.

Capitolul final – Creativitate religioasă și secularizare în Europa de la Iluminism încoace, de Richard Schaeffler, nu putea să omită tendințele din ultimele trei secole zbuciumate ale „bătrânului continent”. Deși probleme discutate în capitol sunt multe, nu au fost în nici un caz epuizate.

Autorii, discipoli ai lui Mircea Eliade, sunt specialiști de marcă în domeniul istoriei religiilor și desigur sunt prezentați pe scurt la începutul cărții. La final există și o bibliografie critică selectivă.

Coordonatorul volumului, savantul român Ioan Petru Culianu (1950-1991), a fost discipol al lui Mircea Eliade și profesor la Universitatea din Chicago. În plină carieră academică prodigioasă, a fost asasinat la 21 mai 1991, chiar la universitatea americană, iar mobilul și autorii au rămas necunoscuți până în ziua de azi.

Opera lui Mircea Eliade va rămâne mereu una dintre scrierile fundamentale ale umanității.

Recenziile la volumele an