Curajul de a nu fi pe placul celorlalți de Ichiro Kishimi și Fumitake Koga,
cu subtitlul Cum să fii liber, să îți schimbi viața și să fii cu adevărat fericit,
Editura Litera, București 2018, traducere din limba engleză și note de Carm.ien Ardelean
Am primit recent de la Libris această carte încântătoare pe care m-am grăbit să o citesc printre obligațiile de muncă și treburile gospodărește care nu se mai termină niciodată, iar acum mă străduiesc să ți-o recomand și ție.
Din start trebuie să-ți spun că-ți voi povesti despre o carte de dezvoltare personala originală, o carte care nu este scrisă așa cum sunt scrise majoritatea cărților de acest gen și nu numai. Este o carte scrisă sub forma unui dialog socratic între un filosof și un discipol al său, rol jucat de cei doi autori ai cărții.
Ichiro Kishimi, născut în 1956 la Kyoto, a studiat filozofia clasică occidentală cu accent pe ideile lui Platon dar a citit și cărțile de psihologie ale lui Adler. În prezent este consilier acreditat și consultant în cadrul Societății Japoneze de Psihologie Adleriană.
Fumitake Koga este scriitor profesionist și autor deținător al mei multor premii prestigioase. Acesta a descoperit psihologia adleriană înainte să împlinească 30 de ani și a fost fascinat de modul ăn care aceasta sfidează ideile convenționale despre înțelepciune.
Se știe că ideile marelui filosof antic grec Socrate nu au fost niciodată așternute pe suport scris, ci au fost transmise posterității de către Platon, elevul lui Socrate. La școlile lui Socrate se purtau dialoguri nesfârșite între profesor și învățăcei, iar ideile de bază s-ar fi putut pierde pentru totdeauna dacă unul dintre aceștia (Platon adică) nu le-ar fi transmis mai departe prin scris.
Ei bine, cei doi coautori japonezi asta fac: „poartă” un dialog imaginar în care dezbat teme despre lume și viață, despre psihologia individului și adaptarea acestuia în societate, toate bazate pe psihologia lui Alfred Adler, figura marcantă a psihologiei secolului XX.
Despre Alfred Adler (1870-1937) probabil că a auzit mult mai puțină lume decât despre Sigmund Freud (1856-1939), marele psiholog, neurolog și psihiatru vienez, părintele psihanalizei. Și totuși cei doi au fost colegi, prieteni într-o vreme, până când unele dintre ideile lor au devenit divergente.
Aceștia își expuneau tezele atât în mediul academic, cât și în cercurile restrânse de discuții din cafenelele vremii (sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX), iar termenii de psihanaliză freudiană sau psihologie adleriană au ajuns termeni comuni printre cunoscători și nu numai.
Adler a fost medic, psihoterapeut și unul dintre fondatorii psihologiei individuale, ramură care s-a dezvoltat enorm și care acum este baza psihoterapiei, deoarece oamenii sunt în fond indivizi unici. S-a născut lângă Viena, a fost evreu creștinat mai târziu, dar din cauza originii sale și temându-se de consecințele apartenenței lui (după ce a început prigoana nazistă), a emigrat în Statele Unite, unde și-a continuat activitatea. A murit însă în Scoția. Adler subliniază ideile de apartenență a individului la un grup (familie, trib, gașcă etc.) și de complex de inferioritate, care sunt elemente care-i marchează acestuia dezvoltarea.
Astăzi se discută foarte mult despre traumă, ca eveniment din trecut ce poate marca evoluția unui individ. Am citit însă în carte că Adler consideră că trauma nu există. Această afirmație șocantă este însă făcută în scop didactic, ca să putem fi mai atenți la nuanțe, în sensul că nu trauma afectează direct individul, ci felul în care individul se raportează la evenimentul traumatic, la importanța pe care i-o acordă în profunzimea trăirilor sale.
Iar acest mod de a prezenta ideile în discuția dintre filosoful-psiholog și studentul-învățăcel este prezent în cartea Curajul de a nu fi pe placul celorlalți, în multe capitole. De exemplu se afirmă că totul se rezumă la relațiile interpersonale, la felul în care cineva interacționează cu mediul social, deoarece dacă nu ar exista aceste interacțiuni, individul nu ar suferi nici traume, nu ar suferi nici de complexul de inferioritate.
Desigur este tot o exagerare pentru mai buna înțelegere a ideilor expuse, deși este foarte clar în psihologia actuală că oamenii se raportează și se compară prea mult cu ceilalți, fapt care le afectează universul trăirilor psihice și desigur echilibrul emoțional.
Nu o să mai dau detalii despre această carte deosebită ci îți recomand să o citești. O să las, totuși, în încheierea, doar două îndemnuri din carte și pe care sper să le iei în considerare:
- ”Fii tu însuți! Nu-ți face griji cu privire la ce cred ceilalți despre tine. Asta e problema lor, nu a ta.”
- ”Lasă în urmă trecutul și începe o viață nouă. Orice s-ar fi întâmplat până acum, nu are nimic de-a face cu viitorul pe care alegi să-l trăiești.”
Lasă un răspuns