Amânarea recompensei – un concept cheie în educație
În psihologie, amânarea recompensei este un concept care ne poate spune din start foarte multe despre cum va evolua pe viitor un anume subiect supus studiului. Desigur că lucrurile se și pot modifica în timp, dar caracterul persoanei poate determina cum anume o persoană își va valorifica potențialul.
Să vedem totuși pentru început ce înseamnă amânarea recompensei, cu ajutorul unui exemplu clasic, cunoscut de toți cei care studiază psihologia. Să presupunem, într-o primă variantă, că avem o clasă de copii (de grădiniță, de gimnaziu, elevi de liceu sau studenți, nu contează), la care venim cu o ofertă ce implică o alegere, o decizie. Care copil dorește o prăjitură aici și acum și o va primi imediat? Care copil vrea să mai aștepte până la sfârșitul orei, ca să primească două prăjituri?
Este posibil pentru că orizontul de timp de așteptare este foarte apropiat, să avem mulți copii care vor prefera să mai aștepte, în timp ce unii, ca să fie siguri, vor dori recompensa imediată. Tot în prima variantă a experimentului, vom putea amâna cu câteva ore recompensa, sau chiar până la sfârșitul zilei. În acest caz mai puțini copii vor fi dispuși să aștepte și mai mulți vor dori imediat prăjitura.
Experimentul cel mai corect din punct de vedere psihologic este însă cel din varianta a doua a lui: de această dată, cei care vor dori să aștepte, vor trebui să rezolve între timp și o sarcină de lucru, o problemă de matematică de exemplu, sau să scrie o compunere, sau să deseneze ceva. Deci alegerea ar fi: vrei prăjitura aici și acum sau mai aștepți două ore, ca să primești două prăjituri, dar până atunci trebuie să mai faci ceva.
Cei ce aleg să aștepte pentru o recompensă mai mare vor fi cei care în viață vor realiza cele mai multe lucruri, vor reuși să facă ce și-au propus. Aceasta este amânarea recompensei: refuz un prezent mic acum pentru a obține un viitor mare mai târziu.
Așa fac cei care aleg să studieze, să învețe, să reușească la examene, să meargă la facultate pentru ca în final să aibă o situație socio-profesională mai bună. Cei ce aleg recompensa imediată, aleg de fapt doar la timpul prezent, fără perspectiva viitorului.
Interesant este că în studiile efectuate pe animale, amânarea recompensei a fost observată la primate, care au creierul mai avansat și pot decide să mai aștepte, pentru a obține mai mult mai târziu. Animalele mai „primitive” nu pot aștepta.
În societate există unii oameni care preferă să lucreze ca zilieri, adică să muncească o zi și să fie plătiți imediat. Unii nici nu ar concepe să aștepte și să nu fie plătiți imediat. Tot din grupul celor care nu sunt dispuși să aștepte se aleg și viitorii infractori, pentru că cineva care fură vrea imediat un anume bun, bani sau o mașină sau altceva. Nu are capacitatea să aștepte, să strângă banii necesari ca să își cumpere produsul visat după un oarecare timp. Pentru asta își riscă libertatea, dar crede cu mare tărie că nu va fi prins.
Unii dintre părinți și toți profesorii se străduiesc să cultive la copii răbdarea, strâns legată de capacitatea de amânare a recompensei. Dar lucrurile sunt foarte complicate, pentru că nu țin numai de educație ci și de genetică.
Într-un articol viitor vom vedea și cum anume este studiat mecanismul de amânare a recompensei în științele economice, care caută să prevadă comportamentul consumatorilor.
Lasă un răspuns