Sonic the Hedgehog (recenzie film)

Sonic the Hedgehog (recenzie film)

Sonic the Hedgehog sau, mai pe românește Sonic Ariciul nu este un titlul unei cărți, ci al unui film inspirat de un joc video.. Nu este primul film care se face după un joc video de mare succes, produs de Sega, renumită companie din domeniu jocurilor video, precum nu este nici primul film care folosește grafică pe computer pentru a face un mix între un film clasic cu actori și unul în care unele personaje sunt de fapt desene animate. Dacă în cazul ștrumfilor personajele „desenate” sunt multe, aici apare doar ariciul nostru năzdrăvan.

Sonic este un arici foarte rapid, de o rapiditate ieșită din comun. Poate să alerge atât de repede încât poate juca baseball de unul singur, aruncând mingea și apoi tot el lovind-o cu bâta și câte și mai câte. El ajunge pe Pământ fiind fugărit și vânat pe planeta lui de dușmani care vor să-i ia puterea. Este deci un arici extraterestru.

Sonic a ajuns pe planeta noastră printr-un portal deschis cu ajutorul unui inel cu puteri magice și nu vrea decât să trăiască liniștit, nedetectat de posibilii dușmani. Are și un săculeț cu mai multe inele care i-ar putea deschide calea evadării la nevoie spre alte locuri de pe alte planete, unde ar fi în siguranță, cel puțin un timp.

Cum un arici năzdrăvan, cu puteri nebănuite nu putea să rămână pentru mult timp în afara buclucurilor, că altfel de ce ar mai fi fost făcut filmul (?), evenimentele vor căpăta pe dată o turnură neașteptată. De această dată nu dușmanii de pe planeta sa de origine sunt cei care-i vor răul, ci maleficul Dr. Ivo Robotnik, tot cu scopul de a folosi puterile nebănuite ale ariciului extraterestru în scop personal.

Ben Schwartz este vocea lui Sonic, simpaticul James Marsden îl interpretează pe și mai simpaticul polițist Tom Wachowski dintr-un liniștit orășel din liniștitul stat Montana, iar Jim Carrey pe îngâmfatul Dr. Robotnik. Ei bine, aici Jim Carrey, care ne obișnuise cu roluri „pozitive” în filme savuroase de comedie, face un rol remarcabil, dar de personaj „negativ”.

Și acest film este de fapt o comedie savuroasă pe alocuri, iar dialogurile sunt spumoase prin limbajul utilizat. Aici au fost critici multe, pe ideea că de fapt Sonic the Hedgehog nu ar fi un film pentru copii, ci mai degrabă unul pentru adulți, deoarece copiii nu ar putea să urmărească toate subtilitățile de limbaj. Într-adevăr, filmul nu ar fi pentru copii mici, pentru că nu este o poveste. Filmul este mai degrabă o comedie (SF) de aventuri, bună și pentru adulți.

Am citit multe despre acest film pe site-urile despre filme și astfel am putut găsi și păreri elogioase, cum că filmul neapărat trebuie văzut, dar și păreri critice, cum că filmul e prea „greu” pentru un copil. În orice caz, cum filmul văzut la cinema avea dublare în limba română (nu titrare), a fost ușor de urmărit și de copiii care erau cu părinții în sală. Tuturor se pare că le-a plăcut și le-a creat bună dispoziție.

Și mie personal mi-a plăcut, precum și celor doi băieței care m-au însoțit, mai ales că efectele vizuale sunt deosebite. Dar dincolo de păreri pro și contra, filmul ne mai transmite un mesaj emoționant despre ce înseamnă încredere și prietenie, precum și toleranță în a-i accepta și pe cei care sunt (un pic mai) diferiți de noi. Sonic asta va câștiga la final, prieteni, pentru că nu doar polițistul cu soția lui îl vor adopta, ci și toți locuitorii liniștitului oraș de munte.