Cele 3 sisteme ale procesului de învățare

Cele 3 sisteme ale procesului de învățare

Ca actual sau viitor părinte, vei fi sau ești deja puș în situația de a lua decizii radicale cu privire la educația copiilor. Așa că m-am gândit ca astăzi să-și ofer, câteva informații de bază cu privire la acest subiect mereu la modă, mereu arzător, privind educația și învățarea, informații care sper să te ajute în luarea deciziilor tale. Voi vorbi, la modul general, pentru că subiectul este vast, despre cele 3 sisteme ale procesului de învătare.

Se discută acum și la noi despre reforma sistemului educațional, despre ce trebuie păstrat și ce trebuie schimbat, pentru că se recunoaște deschis că trebuie schimbat de urgență ceva. În ultimii treizeci de ani s-au schimbat multe, dar au fost schimbări de dragul schimbării, nu schimbări profunde ale întregului sistem. S-a ajuns acum ca România să fie codașă la orice clasament internațional privitor la performanțele sistemului educațional.

Nu voi da soluții în aceste articole ci doar te voi informa pentru a putea mai apoi hotărâ în cunoștință de cauză atunci când va fi nevoie să iei o decizie pentru viitorul copiilor tăi.

Cele 3 sisteme ale procesului de învățare

Potrivit OECD (Organismul pentru Cooperare Economică și Dezvoltare) există trei forme, trei sisteme ale procesului de învățare și drept urmare și ale educației. Acestea sunt:

1.Învățarea (și educația) formală

2.Învățarea (și educația) non-formală

3.Învățarea (și educația) informală

Le vom analiza pe rând și foarte pe scurt. Învățarea formală se referă la tot ceea ce cuprinde sistemul de  instituții „oficiale” care se ocupă cu educația dintr-o țară. Aici este vorba în primul rând de școli de toate nivelurile, de la grădiniță, continuând cu școala generală și liceul și terminând cu universitățile. În acest sistem intră copii de vârste fragede (de la trei ani). Educația în aceste instituții este realizată de profesioniști numiți educatori, învățători, profesori, maiștri, profesori universitari etc.

Orice etapă absolvită cu succes presupune și obținerea unei diplome care certifică competențele într-un anumit domeniu ale elevului/studentului absolvent. Aceste diplome sunt recunoscute în țară și străinătate și permit posesorului să obțină pe baza lor anumite locuri de muncă pentru care se cer anumite studii. Aici intră și școlile militare sau cele teologice de exemplu.

Școlile de toate gradele sunt acreditate, funcționează pe baza unor legi iar ceea ce se învață în ele este de asemenea reglementat de instituțiile superioare, până la ministerul educației. Până la un anumit nivel învățământul formal este obligatoriu, adică îl faci chiar dacă nu vrei.

Învățarea non-formală se realizează în alte instituții decât cele școlare. De exemplu dacă mi-am înscris copilul la cursuri de dans, acesta va învăța să danseze în grupul respectiv înființat de un club de dans de exemplu. Voi plăti pentru acele cursuri ținute de instructori specializați.

Copilul va obține și diplome la diferite concursuri, dar acele diplome vor fi pentru bucuria lui și a mea, nu pentru a-i asigura intrarea la o facultate de exemplu. Desigur că dacă este bun, un alt club de dans cândva, l-ar putea angaja ca instructor, dar nu o școală sau un liceu de artă. Pentru a fi angajat într-o instituție care ține de educația formală, va trebui să aibă certificarea corespunzătoare, de exemplu să termine o academie de arte frumoase.

Și școlile de șoferi fac parte din această categorie, precum și multe alte forme de învățământ. Există foarte mari diferențe de la țară la țară în ceea ce privește modul în care este privită și acceptată educația non-formală. În țările avansate statul sprijină prin măsuri de încurajare și cu bani și instituțiile din această categorie, deoarece se consideră că ele aduc un serviciu valoros comunității, educând oamenii de toate vârstele.

Învățarea informală înseamnă să acumulezi informații pe alte căi decât urmând o școală sau un grup de educație non-formală. Este ceea ce faci singur acasă citind o carte, un articol de ziar sau consultând internetul. Chiar urmărirea unei emisiuni de televiziune înseamnă să te informezi. Dacă mergi la o conferință ținută de cineva, ca să-l asculți cum a făcut bani sau cum a slăbit, tot în domeniul informal ne aflăm.

Acest tip de învățare ne permite ca pe parcursul întregii vieți să aflăm tot ceea ce dorim să aflăm. Nu vom obține vreo diplomă care să ne ajute să ne angajăm, pentru că am urmărit nu știu ce emisiune în care diverse „vedete” autohtone se ceartă de la ceva nume. Vom pierde însă cu siguranță timp prețios. Acest domeniu al învățării informale este și cel mai sensibil, deoarece pe aceste căi se propagă și foarte multe informații greșite, incorecte sau chiar periculoase pentru o societate.

Și dacă tot se discută în ultima vreme despre educația de la noi într-un mod obsesiv, poate ar trebui înțeles odată pentru totdeauna că o reformă profundă trebuie să țină seama de schimbarea paradigmei în întreg sistemul, în educația formală, non-formală și informală.

Degeaba la școală copiilor li se insuflă idei despre anumite valori dacă acasă părinții, victime ale prostiilor de la TV, îi învață cu totul și cu totul altceva. Degeaba ar încerca profesorii să fie modele de viață pentru elevii lor, dacă aceștia iau ca modele pseudo-vedetele promovate obsesiv și ostentativ de unele posturi de televiziune.

Degeaba am educa fetele să respecte anumite valori dacă la TV se dau ca exemple de succes niște „vedete” care nu sunt în fond decât prostituate de lux. Degeaba i-am învăța pe elevi că munca și învățătura sunt valori supreme, dacă politicienii sunt primii la hoții și nemuncă, iar adepții unor așa-zise genuri muzicale promovează ideea că banii se fac doar cu șmecherii.

Sper ca aceste informații, deși succinte, te vor ajuta să alegei în cunoștință de cauză pentru binele copiilor tăi și pentru noi toți, la urma urmei.