• Contact
  • Scriu si aici

Lecturi de Mămică



  • Home
  • Recenzii cărți
  • Retete Video
  • Itinerarii de vacanta
  • Beauty & Fashion
  • Cultura generala
    • Educatie
  • Practic și Util
    • Recomandari

mai 3, 2025 · Leave a Comment

Religiile lumii (recenzie)

Recenzii cărți

Religiile lumii (recenzie) colectiv de autori, Editura Aquila, Oradea 2008,
traducerea din limba spaniolă de Filip Bernadette

Cartea pe care v-o prezint acum, deși apărută mai demult în peisajul publicistic de la noi, este o traducere a lucrării originale Religiones del Mundo, apărută tot în 2008 la Barcelona – Spania și își păstrează actualitatea perpetuu. Lucrarea beneficiază de o grafică de excepție, fiind tipărită în Bratislava – Slovacia, pentru Editura Aquila.

În Religiile lumii, acestea sunt prezentate într-o manieră care-i poate satisface și pe cei mai „grăbiți” să afle mai repede unele lucruri, dar și pe cei care vor să se „aplece” asupra detaliilor și asta deoarece informațiile sunt prezentate de așa natură încât să-i mulțumească pe toți cititorii.

religiile lumii

Pe de o parte, cititorul va găsi informații de tip „rezumat”, cu datele esențiale, iar pe de altă parte, același cititor va găsi tot acolo, dacă va dori să citească mai mult și informații de tip „detalii”, totul „presărat” cu foarte multe imagini.

Lucrarea poate fi văzută și ca o istorie a religiilor, deoarece acestea sunt prezentate și cronologic, dar și în contextul evenimentelor istorice care au condus la apariția și evoluția acestora. Marile religii ale lumii sunt însă prezentate și din perspectivă filozofică, cu dezbaterea marilor teme caracteristice acestora.

Așa cum era și normal, marile religii monoteiste (numite și avramice sau abrahamice), Mozaismul, Creștinismul și Islamismul, ocupă spații vaste în lucrare, alături de religiile orientale (ale Indiei și Extremului Orient), deși nici una dintre religiile lumii nu este uitată.

Chiar am fost plăcut surprins să găsesc date și despre religiile Oceaniei, de multe ori nebăgate în seamă în alte lucrări, pentru că și populațiile puzderiilor de insule din imensitatea Pacificului au avut și au civilizația lor, cu nimic mai prejos de alte civilizații. Practic, din punct de vedere geografic nici o regiune a lumii nu a fost uitată, iar din punct de vedere istoric, nici o epocă nu a fost trecută cu vederea.

Deși carte este mare și grea la propriu, fiind tipărită pe o hârtie groasă și rezistentă, de foarte bună calitate, ea nu este deloc greu de citit și își poate găsi locul în orice bibliotecă a celor dornici de cunoaștere, cultură și spiritualitate. Am apreciat sincer și caracterul științific și obiectiv al lucrării, prin faptul că prezintă religiile lumii fără patimi sau judecăți de valoare, fără să le pună în balanța subiectivă a celui pornit din start să demonstreze „superioritatea” uneia sau alteia dintre religii, în funcție de apartenența credinciosului sau de alte afinități.

Un alt fapt demn de remarcat, venit să aducă o valoare în plus lucrării vaste, este prezentarea în ultimele capitole a tendințelor actuale în ceea ce privește transformarea și dezvoltarea ideilor religioase, în contextul ultimelor evoluții din societatea actuală.

Este o carte deosebită, pe care o recomand.

Partajează asta:

  • Tweet
  • Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Related

« 5 motive să te vopsești singură acasă
Țările arabe din Golful Persic – Rory Miller (recenzie) »

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Cauta aici

Categorii

Comentarii recente

  • Claudia Vasilache la Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor – Jacques Martel (recenzie)
  • Eva Anca la Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor – Jacques Martel (recenzie)
  • Claudia Vasilache la 5 lucruri pe care să le știi despre turmalină

Arhiva

mai 2025
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
« apr.    

Copyright © 2025 · captivating theme by Restored 316

%d