Am supraviețuit scufundării Titanicului,
autor Lauren Tarshis, Editura Gama, Iași 2016
Scriitoarea americană Lauren Tarshis se pare că a găsit o rețetă de succes cu această serie de cărți pentru copii care prezintă evenimente cruciale din istoria omenirii. Acestea sunt ”reinventate” și prezentate sub forma unei serii de mici romane, sau nuvele mai degrabă, pentru că sunt de mică întindere.
Un cititor pasionat, fie el și adult, poate cumpăra cărticica de la chioșcul gării tocmai ca să o citească într-o oră-două, cât să-i treacă timpul mai repede.
Mă gândeam că Am supraviețuit scufundării Titanicului va fi o carte banală, deși citisem că face parte dintr-o serie best-seller. M-am înșelat. A fost plină de suspans și foarte frumos scrisă.
Am început să o citesc la rugămintea băiețelului meu, care este fan Titanic și vrea să afle tot ce poate el la cei șase ani și ceva. Așa că am purces la lectură… și nu am mai lăsat cartea din mână până când nu am terminat-o.
Dacă ai văzut ultima ecranizare referitoarea la celebrul vas transatlantic, poate că ai reținut că peste faptele istorice reale este țesută o poveste de dragoste dintre un pictor sărac (interpretat de Leonardo DiCaprio, cine altul?) și o fată dintr-o familie aristocrată (Kate Winslet a fost interpreta care a fermecat o lume întreagă). S-a creat astfel o ficțiune istorică iar povestea din film este plină de suspans până la finalul tragic.
Aceeași rețetă o aplică și Lauren Tarshis, numai că aici eroul principal este un băiețel (George) de vreo zece ani, însoțit în călătorie de sora lui și de o mătușă (pentru că așa se cheamă înrudirea de acest fel, deși mătușa avea puțin peste douăzeci de ani). Pe vas băiețelul își face noi prieteni, în persoana unui copil de patru ani și a tatălui acestuia, doi italieni săraci plecați să caute o viață mai bună peste ocean.
Nici măcar o sută de pagini nu are cartea scrisă cu litere mai mari, dar peripețiile se țin lanț și te țin cu sufletul la gură. Atât de multe se petrec într-un timp atât de scurt și pe un număr atât de mic de pagini încât nu poți decât să te minunezi de imaginația autoarei. Vei găsi exemple cutremurătoare de omenie, solidaritate și curaj și lectura, deși scurtă, te va marca cu siguranță.
Spre deosebire de filmul amintit mai sus, în această carte totul se termină cu bine pentru eroii noștri, nu însă și pentru cea mai mare parte dintre pasagerii Titanicului. Cum reușesc ei să se salveze o să afli citind cartea și cu siguranță că vei avea și câte ceva de învățat din ea.
Eu personal am avut o nouă confirmare a ceea ce deja știam, că oriunde ai fi este bine să afli cât mai multe despre locul respectiv, despre „tainele” ascunse, pentru că nu se știe când anume îți vor folosi, ca să te salvezi pe tine și pe alții.
Cartea este o lectură plăcută și incitantă și v-o recomand și o puteți cumpăra de aici!
Mulțumesc editura Gama pentru exemplarul oferit spre recenzie!
Lasă un răspuns