Astăzi, 7 ianuarie, este ziua când cei mai mulţi dintre români îşi serbează numele. Asta pentru că numele sfântului pe care-l serbăm astăzi, Ioan, dă şi numele celei mai mari familii de onomastice româneşti: Ioan, Ioana, Ion, Ionică, Nică, Ionela, Nelu, Nela, Onuţ, Oana. Numele este de origine iudaică, pentru că sfantul a fost evreu şi înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”.
Denumirea oficială a sărbătorii este la ortodocşi Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Despre acest sfânt, unul dintre cei mai importanţi ai creştinismului am mai scris aici şi aici. Acest om, considerat a fi înaintemergătorul Mântuitorului Nostru Iisus Hristos, ducea o viaţă austeră, după cum se relatează şi în scrierile evanghelice: „Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare din piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică” (Marcu 1,6). Dar era venerat şi iubit de popor pentru învăţăturile sale şi pentru opoziţia deschisă la abuzurile regelui Irod, opoziţie pentru care a şi plătit cu viaţa.
Irod trăia cu soţia fratelui său, deci cu cumnata sa Irodiada, fapt absolut revoltător şi interzis la evreii din vremurile biblice, dar şi la orice alt popor civilizat din oricare vremuri istorice. Pentru că Ioan condamna public această desfrânare, a stârnit ura lui Irod şi a Irodiadei. Numai că Irod nu dorea să se atingă de Ioan Botezătorul (aflat totuşi în închisoare) din motive religioase şi ca să nu stârnească mânia poporului. Irodiada însă i-a întins lui Irod o cursă subtilă: a pus-o pe fiica sa, Salomeea, să danseze pentru Irod şi pentru invitaţii la un ospăţ în schimbul îndeplinirii unei promisiuni.
Când la sfârşitul dansului regele a întrebat-o pe nepoata sa (şi fiică vitregă) care-i este dorinţa, aceasta a cerul „capul lui Ioan Botezătorul”. Deşi regele putea să fie ferm şi să refuze o astfel de cerere, a preferat să-i facă pe plac nepoatei ca să nu se zică despre el că nu şi-a ţinut o promisiune. A încălcat însă o poruncă de la Dumnezeu şi a săvârşit un mare păcat doar ca să-şi apere o falsă şi stupidă onoare în faţa oamenilor. Este o problemă de viaţă pe care o trăim şi mulţi dintre noi de multe ori, dar alegerea este la urma urmei atât de simplă…
Datorită importanţei sale, biserica ortodoxă i-a închinat Sfântului Ioan Botezătorul un număr de şase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), naşterea lui (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima şi a doua aflare a capului lui (24 februarie) şi a treia aflare a capului său (25 mai).
„La mulţi ani!” tuturor celor ce poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul! Să aveţi un an aşa cum îl doriţi! 🙂
foto credit: Wikipedia
ricamihai13 a zis
deci, la mulți ani lor Ioan- ilor/elor